Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mihai Leu, în stare gravă la Spitalul Fundeni. Campionul mondial la box este intubat şi ventilat mecanic

Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu este în stare foarte gravă, fiind în comă indusă şi monitorizat în permanenţă, la spitalul Fundeni. De mai bine de 10 ani, Mihai Leu se luptă cu cancerul de colon.

de Maria Rohnean

la 23.06.2025 , 13:24

Mihai Leu este în stare gravă. A fost adus aseară cu elicopterul de la Deva, unde se recupera şi internat la Institutul Fundeni din Capitală, unde este intubat şi ventilat mecanic, iar medicii fac eforturi pentru a-l menţine în viaţă. 

Mihai Leu, în stare gravă

Mihai Leu se luptă de mai bine de 10 ani cu un cancer de colon, dar după numeroase operaţii pe care le avuse în ţară şi în străinătate, scăpase de cancer. A recidivat în decembrie 2023, iar de atunci a fost internat de patru ori la Institutul Fundeni din Capitală.

Articolul continuă după reclamă

Ultima internare a fost la sfârşitul lunii aprilie a acestui an, a stat două săptămâni, iar la mijlocul lunii mai s-a externat, era în stare bună, chiar a trimis o scrisoare de mulţumire pentru medici şi a plecat acasă în Hunedoara pentru a se recupera. Iată că starea a devenit din nou gravă, iar medicii spun că prognosticul este rezervat. 

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă. El este campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

Maria Rohnean Like

„Jurnalismul e un mod de viaţă!” Este principiul după care mi-am ghidat activitatea de reporter şi pe care caut să-l transmit şi mai tinerilor mei colegi pe care am ajuns să-i coordonez.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Mihai Leu, în stare gravă la Spitalul Fundeni. Campionul mondial la box este intubat şi ventilat mecanic