Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mihai Lupu poate ajunge în închisoare, după ce s-a dat mare în faţa unui poliţist şi l-a umilit. "Eu sunt preşedintele Consiliului Judeţean"

Şeful Consiliului Judeţean Constanţa, filmat când înjură şi loveşte un poliţist de la locală, are dosar penal. Liberalul Mihai Lupu este acuzat de ultraj şi riscă până la şapte ani de închisoare. 

de Redactia Observator

la 04.04.2023 , 19:33

''Cât de prost să fii tu, mă? Eu sunt preşedinte de Consiliu Judeţean! Eşti cel mai prost om pe care l-am văzut în viaţa mea!'' La doi ani de când l-a umilit pe agent, care nu l-a lăsat cu maşina printr-o zonă pietonală, politicianul trebuie să dea explicaţii pentru comportamentul său. 

Mihai Stanciu, procuror Parchetul Judecătoriei Constanţa: Poliţia municipiului Constanţa a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu privire la imaginile apărute în mediul online. Am înregistrat sesizarea ca dosar penal şi se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

Mihai Lupu este acuzat de ultraj şi riscă până la şapte ani de închisoare

Vezi și

''Vorbiţi cu domnul primar!

Pe acelaşi subiect

Nu pot să vorbesc la telefonul dumneavoastră!

Băi, eşti idiot! Mâine nu mai eşti acolo, prostălăule!

Staţi aşa, staţi! Vă rog frumos să vă purtaţi civilizat! Vă anunţ...

Ce anunţi, mă, idiotule? Săptămâna viitoare nu mai eşti nimic."

Iar lista infracţiunilor ar putea creşte

Adrian Cuculis, avocat: Preşdintele CJ a pus efectiv mâna pe poliţistul local.  A fost ameninţat voalat că a doua zi nu o să mai fie acolo, practic o faptă de abuz în serviciu. Poate şi o faptă de trafic de influenţă. Acea persoană era la telefon cu primarul localităţii. DNA-ul se poate sesiza din oficiu.

Timp de doi ani însă, faptele nu au fost anchetate. 

Ionuţ Dumitru, şef Poliţia Locală: La momentul respectiv, poliţistul local nu s-a considerat ultragiat cu privire la ce s-a întâmplat acolo, iar din discuţiile, repet, purtate cu acesta, am ajuns la concluzia că nu trebuie întreprinse alte demersuri.

Mihai Lupu, preşedinte CJ Constanţa: Nimeni nu este perfect. Cine crede că nu greşeşte, să spună că nu greşeşte. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Mihai Lupu poate ajunge în închisoare, după ce s-a dat mare în faţa unui poliţist şi l-a umilit. "Eu sunt preşedintele Consiliului Judeţean"