Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, contrazis într-un drept la replică de propriul minister

Ministerul Sănătăţii a cerut un drept la replică ce contrazice spusele propriului ministru. În urmă cu o săptămână, Observator oferea informaţii importante despre anchetele care sunt acum la Minister şi la Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la eventuale ilegalităţi în procesele de achiziţie de măşti de protecţie pentru categoriile defavorizate. Unele dintre informaţii sunt negate acum de Ministerul Sănătăţii, cu toate că sursa principală a lor a fost chiar Nelu Tătaru. Avem dovada. 

de Redactia Observator

la 29.09.2020 , 21:50

  • Ministerul Sănătății nu a apucat să livreze toate măștile de protecție pentru persoanele defavorizate.

În urmă cu o săptămână, Nelu Tătaru ţinea o conferinţă de presă la Spitalul Fundeni din Capitală. La finalul declaraţiei, ministrul a rămas în faţa camerelor, alături de reporterii care au avut şi alte întrebări şi a oferit informaţii despre o anchetă importantă a Ministerului Sănătăţii. 

Reporter: Modificarea a fost de la contractul cadru la contractul subsecvent? 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Da. La modificare se dă o perioadă de grație de 15 zile. 

Vezi și

Reporter: Vor fi trimise la DNA sau au fost trimise la DNA rezultatele anchetei? 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Vor fi, ieri trebuia.

Este vorba despre procesul de achiziţie a celor 115 milioane de măşti de protecţie pentru persoanele defavorizate. Firma câştigătoare s-a angajat că livrează măştile în şapte zile dar, pentru că nu ar fi fost capabilă să respecte termenul, cineva din Minister ar fi semnat un document în care cele şapte zile se tranformau în 15. 

Reporter: Ce secretar de stat a semnat pe subsecvent? 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Oprea! Oprea e pe achiziții.

Observator a oferit informaţia completă în jurnalul orei 19:00. 

Bianca Iacob, reporter Observator: Tot aceleaşi surse din Ministerul Sănătăţii au adăugat pentru Observator că aceste modificări la contract au fost semnate de către Generalul Oprea care ocupă o funcţie de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Astăzi, la şapte zile de la acest moment, Ministerul Sănătăţii a trimis către Observator un drept la replică - la cererea Generalului Ionel Oprea: "Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Ionel Oprea, nu a semnat nici un document/act administrativ care să aibă ca efect prelungirea termenului de livrare măști chirurgicale sau alte înscrisuri care exced cadrului legal aplicabil domeniului". 

Contractul dintre Ministerul Sănătăţii şi firma care a câştigat procesul de achiziţie pentru cele 115 milioane de măşti a fost semnat la jumătatea lunii august şi nici până acum nu a fost livrată toată cantitatea de măşti. Am încercat să-i contactăm şi azi pe Generalul Ionel Oprea şi pe ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, dar nu am primit niciun punct de vedere despre aceste contradicţii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, contrazis într-un drept la replică de propriul minister