Video Stelian Ion: Ministrul Justiției nu poate interveni în dosare. Cine are așteptări în sensul ăsta, le spun că nu se poate
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a făcut o declarație de presă, la o zi după ce Klaus Iohannis i-a cerut explicaţii urgente şi publice cu privire la clasarea dosarului „10 august” și a anunțat că ministrul nu poate interveni în dosare și că nimeni nu ar trebui să aibă astfel de așteptări.
- Cele mai importante declarații făcute de Stelian Ion, pe Observatornews.ro
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a explicat care este stadiul dosarului „10 august”, după ce Tribunalul Bucureşti a respins marţi solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei, spunând că este vorba despre o decizie, încă nemotivată, doar pe o speță.
- Este un dosar aflat pe rolul instanțelor. Este un dosar în curs de soluționare;
- Am fost în Piața Victoriei, am văzut cu ochii mei, dar voi încerca să dau la o parte latura emoțională și să mă refer doar la chestiuni factuale;
- Lumea așteaptă răspunsuri, dar până nu vedem motivarea nu putem avea o imagine de ansamblu clară asupra a ceea ce s-a întâmplat;
- Solicitarea mea pentru toată lumea este să avem răbdare, să vedem motivarea;
- Dosarul 10 august nu se termină aici. Din acea cauză aflată la DIICOT s-a disjuns o altă parte care își va urma cursul la Parchetul Militar, în principal legată de acțiunile jandarmilor cu manifestanții;
- Ordonanța de clasare nu a fost comunicată decât unui număr de 16 persoane, în condițiile în care peste 700 de persoane vătămate au făcut plângeri penale;
- Dacă e să ne uităm pe lege, vom vedea că ordonanța de clasare trebuie comunicată persoanelor care au formulat sesizări, suspecților;
- După comunicare, aceste persoane au dreptul să formuleze plângeri, care sunt soluționate de procurorul ierarhic superior; Se poate merge mai departe către judecătorul de cameră preliminară;
- Această plângere poate fi făcută în termen de 20 de zile;
- Eu văd în acest moment că există remedii și că la acest moment mi se pare prematur să vorbim despre CEDO. Eu îmi doresc lumină în acest caz în România;
- Îmi doresc să găsim rezolvare în sistemul judiciar din România;
- Tot potrivit legii, în momentul în care apar elemente noi se poate redeschide dosarul și o parte din dosar va fi oricum cercetat în continuare;
Precizări despre rolul Ministerului Justiției
- Ministrul nu poate interveni în dosare, ar fi foarte grav dacă s-ar întâmpla așa ceva;
- Dacă există vreo așteptare din partea cuiva în sensul în care ministrul Justiției ar putea interveni cumva în acest dosar, le spun că nu se poate așa ceva și e bine că nu se poate, pentru că am avea o reîntoarcere în vremuri;
- Răspunsurile trebuie să vină exclusiv din partea sistemului judiciar;
- Exact în această linie vreau să vă reamitnesc că la CSM am ridicat problema de a veni în sistemul judiciar cu un răspuns în ceea ce s-a întâmplat, pentru că oamenii vor răspunsuri;
- Pe 10 august am fost în Piața Victoriei, cei mai mulți dintre noi, pentru a apăra libertatea sistemului judiciar;
- Ministrul poate exercita un control cu privire la activitatea generală a procurorilor pentru că nu putem interveni pe dosare și pe soluții din anumite dosare concrete;
Ministrul Justiției, despre faptul că președintele Klaus Iohannis i-a cerut să iasă public cu explicații
Stelian Ion a mai spus că nu consideră că președintele României este responsabil, nici direct, nici indirect, față de clasarea dosarului „10 august”, prin numirea Giorgianei Hosu la DIICOT. „Am o relație instituțională foarte bună cu domnul președinte. Am apreciat linia pe care a mers în acești ani și având o instituție prezidențială puternică am reușit să ne menținem pe linia de plutire. Chestiunile de nuanță, de interpretări, nu își au rostul acum”, a declarat Stelian Ion.
Legat de faptul că președintele României i-a cerut să iasă public și să explice decizia clasării, Stelian Ion spune că oricum avea de gând să țină o conferință de presă. „Nu președintele României mi-a solicitat singur să vin cu anumite lămuriri. Aveam de gând să fac această conferință. S-a suprapus peste solicitarea domnului președinte, care este în ideea de a ieși cineva în față să dea anumite explicații, chiar dacă este ministrul Justiției, care nu are o influență în dosar. Explicații pot veni și din partea sistemului judiciar”, a mai spus Stelian Ion.
Tribunalul Bucureşti a respins marţi solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august”. Decizia instanţei, care este definitivă, a fost luată de judecătoarea Daniela Isabela Miheţ și criticată de președintele Klaus Iohannis. Practic, prin această decizie, dosarul a fost clasat, iar foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor la mitingul din Piaţa Victoriei din august 2018.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut joi ministrului Justiţiei, Stelian Ion, să explice public "de urgenţă" cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul "10 august" să fie clasat. „Solicit ministrului Justiţiei să explice public de urgenţă cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să ştie cine sunt cei vinovaţi de actele de violenţă împotriva manifestanţilor paşnici. Lucrurile nu se pot încheia aici şi, de aceea, am cerut ministrului Justiţiei şi ministrului de Interne să găsească soluţiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, a scris Iohannis, pe Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰