Minoră de 14 ani, victima unui abuz sexual în Dâmbovița. Tânărul implicat a fost reţinut
Un tânăr de 26 de ani din comuna Pietrari, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru viol după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o fată de 14 ani, a anunțat miercuri Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.
Potrivit polițiștilor, reținerea a venit după administrarea probatoriului care a confirmat suspiciunile privind agresiunea sexuală asupra minorei.
"La data de 9 decembrie a.c., în urma probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Voineşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Pietrari, a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Acesta este cercetat într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor", a precizat IPJ Dâmboviţa.
Cercetările efectuate au arătat faptul că tânărul ar fi întreţinut raporturi sexuale, cu o minoră, în vârstă de 14 ani, din comuna Pietrari.
Cel în cauză va fi prezentat magistraţilor în vederea dispunerii unei măsuri preventive
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
