Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zeci de mii de oameni au ajuns în Piaţa Victoriei, la mitingul PSD, sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”

Câteva zeci de mii de oameni veniţi din toate judeţele se află la acestă oră în Piaţa Victoriei din Capitală, unde în jurul orei 20.00 va începe mitingul PSD sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”. Mulţi

de Redactia Observator

la 09.06.2018 , 19:29

Zeci de mii de oameni au ajuns în Piaţa Victoriei, la mitingul PSD Zeci de mii de oameni au ajuns în Piaţa Victoriei, la mitingul PSD - Sursă: Hepta

Câteva zeci de mii de oameni veniţi din toate judeţele se află la acestă oră în Piaţa Victoriei din Capitală, unde în jurul orei 20.00 va începe mitingul PSD sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”. Mulţi dintre ei au ajuns în Bucureşti încă la orele prânzului, cu autocare, cu microbuze, cu maşini personale sau cu trenul, fiind atât membri şi simpatizanţi PSD, cât şi ai ALDE.

Manifestanţii au urmărit pe ecranele mari amplasate în piaţă meciul Simonei Halep de la Roland Garros, aplaudând la fiecare punct câştigat de jucătoarea româncă.

Ei suflă în vuvuzele si agită steaguri, afişând totodată şi pancarte cu mesaje precum "Jos labele de pe salarii şi pensii", "Run, Codruţa, run", "Democraţia înseamnă alegeri, nu interceptări" şi "Ultima soluţie e în Constituţie", în timp ce după terminarea meciului Simonei Halep pe ecranele gigant din Piaţa Victoriei a început să ruleze mesajul "Stop abuzurilor în justiţie".

Articolul continuă după reclamă

Unii trecători îşi fac semnul crucii când trec pe lângă mulţimea de oameni din faţa Guvernului, iar alţii chiar au strigat "Sunteţi puţini, sunteţi o minoritate". Întrebaţi de ce au venit la miting, mulţi nu au ştiut să răspundă şi au fugit din calea jurnaliştilor.

"Ne place la miting", a răspuns un protestatar de la PSD Hunedoara.

Lângă Muzeul de Istorie, manifestanţii s-au aşezat pe iarbă, la umbră, au mâncat şi au făcut poze. Alţii au găsit alte locuri pentru a se odihni, pe borduri, pe bănci şi pe garduri.

Pe trotuar, spre Calea Victoriei, s-a adunat un grup de aproximativ 50 de persoane care strigă "Justiţie, nu corupţie", "Hoţii", "Ce vrem noi, e şi pentru voi". La un moment dat, ei au intrat într-un conflict cu jandamii, pentru că aceştia încercau să le explice că este o contramanifestaţie şi ar trebui să plece din zonă. Jandarmii au strâns rândurile până i-au determinat pe protestari să plece, însă pe Calea Victoriei s-au asezat pe jos, pe trotuar şi pe borduri, refuzând să iasă din piaţă şi continuând să scandeze împotriva PSD.

Manifestanţii au intrat în conflict inclusiv cu simpatizanţii PSD prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei, strigând unii la alţii şi determinându-i pe jandarmi să pună garduri între Piaţa Victoriei şi Calea Victoriei.

La acestă oră, în Piaţa Victoriei continuă să ajungă grupuri mari de manifestanţi.

Membrii filialelor PSD au ajuns în Capitală încă de la orele prânzului, fiind toţi îmbrăcaţi cu tricouri albe sau cu ii, purtând în piept logo-ul protestului, cu mesajul „Jos statul paralel”. Unii dintre ei au ales să mănânce în oraş înainte de marele miting, însă, întrebaţi dacă au venit pentru protest, unii au negat, iar alţii au făcut schimb de priviri întrebătoare, neştiind cum să le răspundă jurnaliştilor.

"Nuuu, domnişoară, am venit şi noi să mâncăm”, a spus un bărbat îmbrăcat în ie, aflat alături de alte aproximativ 20 de persoane cu ţinute asemănătoare, toţi din Maramureş, la o terasă de pe Şoseaua Lascăr Catargiu, aproape de Piaţa Universităţii.

La mitingul PSD sunt aşteptaţi peste 200.000 de oameni.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Zeci de mii de oameni au ajuns în Piaţa Victoriei, la mitingul PSD, sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”