Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mitraliera furată în Constanța, găsită după ”revelația” militarului jefuit. Arma căutată luni în șir era la 150 m de locul atacului

Arma şi muniţia dispărute acum aproape patru luni de la o unitate militară din Mamaia Sat au fost găsite. Chiar militarul care le pierduse a fost cel care i-a condus pe anchetatori la locul descoperirii.

de Andreea Filip

la 13.07.2022 , 19:45

Săptămâna trecută, după luni în șir de anchete, militarul le-a spus anchetatorilor că a avut o revelație. Surse Observator susțin că arma și muniția au fost găsite la 150 de metri de unitatea militară, sub o saltea, pe un drum care duce către o altă unitate militară. În ultima perioadă, zona a fost cercetată des de către anchetatori. 

Mitraliera furată în Constanța, găsită după luni de zile

Arma și muniția au dispărut în data de 19 martie, iar militarul care se afla în postul de pază susține că a fost atacat și deposedat de mitralieră după o luptă corp la corp. În timpul audierilor, a recunoscut că nu era atent în momentul atacului și că se uita, pe telefonul mobil, la o slujbă religioasă

Vezi și

Ce riscă militarul jefuit. Neatent, ar fi ascultat slujba religioasă

Sunt în curs mai multe anchete, atât la Parchetul Militar, cât și la Parchetul Tribunalului Constanța. Arma a ajuns la Institutul de Criminalistică din București, iar militarul este pus la dispoziție. Este cercetat și riscă până la 5 ani de închisoare. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Mitraliera furată în Constanța, găsită după ”revelația” militarului jefuit. Arma căutată luni în șir era la 150 m de locul atacului