Observator » Evenimente » Moarte cumplită pentru un șofer de camion. A fost strivit de lemnele pe care le transporta, pe un drum din Vrancea

Moarte cumplită pentru un șofer de camion. A fost strivit de lemnele pe care le transporta, pe un drum din Vrancea

Moarte cumplită pentru un șofer de camion. A fost strivit de lemnele pe care le transporta, pe un drum din Vrancea
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.09.2023, 09:20 | Modificat la 18.09.2023, 09:21

Sfârșit cumplit pentru un bărbat în vârstă de 46 de ani, după ce camionul pe care îl conducea a fost implicat într-un accident rutier, pe un drum din Vrancea. Din primele informații, șoferul a murit strivit de lemnele pe care le transporta, după ce vehiculul său s-a răsturnat pe marginea șoselei. 

Șofer de camion, mort pe un drum din Vrancea

Potrivit IPJ Vrancea, alerta la 112 a fost dată azi noapte, în jurul orei 3.00.

Articolul continuă după reclamă

"În cursul nopții trecute, ora 03:06, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DJ 112C, în comuna Ruginești, s-a produs un accident rutier, în care a fost implicată o autoutilitară cu semiremorcă, ce transporta material lemnos.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat un ansamblu de vehicule care a părăsit partea carosabilă spre partea stânga a sensului său de mers. Din nefericire, în urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat de 46 de ani, care se afla singur în vehicul", au transmi reprezentanții IPJ Vrancea.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.