Moartea Alexandrei, transformată în viață. Părinţii îndureraţi au decis să-i doneze organele
Alexandra a pierdut lupta pentru viaţă la trei zile după un grav accident care a avut loc, vineri seară, la ieşirea din Dej. Tânăra de 18 ani a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca, după ce maşina condusă de un prieten s-a izbit de un stâlp.
- Alexandra şi-a pierdut viaţa după un grav accident de maşină, la ieşirea din Dej.
- Părinţii au decis să îi doneze organele, după ce a intrat în moarte cerebrală.
Alexandra a pierdut lupta pentru viaţă la trei zile după un grav accident care a avut loc, vineri seară, la ieşirea din Dej. Tânăra de 18 ani a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca, după ce maşina condusă de un prieten s-a izbit de un stâlp.
Colegii şi prietenii ei au mers cu zecile să doneze sânge. Însă în ciuda eforturilor depuse de medici, Alexandra nu a mai putut fi salvată şi a intrat în moarte cerebrală. Părinţii îndureraţi au decis să salveze alte vieţi, aşa că i-au donat organele.
Patru persoane vor primi o nouă şansă la viaţă. Aici intră harta Un rinichi va ajunge la Darius, un băiat de 11 ani din Petrila, iar celălalt la o tânără de 38 de ani din Bucureşti.
Tot în Capitală va ajunge şi ficatul. Pentru că la noi nu s-a găsit un beneficiar compatibil, inima va fi trimisă în Germania, în baza acordului cu Eurotransplant.
Alexandra era elevă la Colegiul National "Andrei Mureşanu" din Dej. Colegii ei au mers şi au aprins lumânări la locul accidentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰