Video Momentul accidentului dramatic din Vaslui, când un copil de 5 ani este aruncat zeci de metri din maşină cu tot cu portieră. Se afla pe bancheta din faţă
Un tată de 23 de ani din Vaslui şi-a condus fiul de doar cinci ani spre moarte. Bărbatul s-a angajat în depăşirea unui alt autoturism, condus de un bărbat de 39 de ani, care se deplasa în fața sa, pe aceeași direcție de mers, și care se angajase în schimbarea direcției de mers, spre stânga, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului violent, copilul de 5 ani, care se afla în faţă, în dreapta şoferului, a zburat din autoturism cu tot cu portieră.
Băiatul a fost transportat de urgenţă la spital, chiar de tatăl său, însă din nefericire medicii nu i-au mai putut salva viaţa. Un alt tânăr de 20 de ani a fost şi el rănit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit vremeanoua, şoferii celor două mașini, care erau din Murgeni, erau rude. Copilul de cinci ani se afla pe banchet din față și nu era protejat de vreun scaun special sau centură de siguranță.
Ce spun poliţiştii
Astăzi, 18 iunie 2023, ora 21.01, Poliția Orașului Murgeni a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Dr. Emil Juvara din orașul Murgeni, județul Vaslui, s-a produs un eveniment rutier.
- Copilaș de 5 ani, mort într-un accident înfiorător pe un drum din Vaslui. Tatăl și-a dus fiul la spital, însă...
- Șoferul unui microbuz în care se aflau 13 copii, prins de poliţie băut la volan, în Vaslui
- Beat şi fără permis, un vasluian s-a gândit că nu ar fi vreo problemă să urce la volan. Poliţiştii au fost...
Din primele cercetări efectuate a reieșit că, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Murgeni, care se deplasa pe strada Dr. Emil Juvara, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a unui alt autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 39 de ani, din Murgeni, care se deplasa în fața sa, pe aceeași direcție de mers, și care se angajase în schimbarea direcției de mers, spre stânga, intrând în coliziune cu acesta.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul unui minor de 4 ani, pasager în primul autoturism. Conducătorii autovehiculelor implicate au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În urma producerii evenimentului rutier a mai fost vătămată o persoană, tânăr de 22 de ani, din Murgeni, pasager în primul autoturism. În cauză, urmează a fi efectuate cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰