Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Momentul când 13 migranţi traversează ilegal graniţa cu Ungaria pe jos. Imaginile surprinse de drona poliţiştilor din Arad

Poliţia de frontieră a depistat vineri noaptea cu ajutorul une drone 13 migranţi din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal, pe jos, graniţa cu Ungaria în Arad, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 27.05.2023 , 12:41

Migranţii au fost prinşi în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Curtici, la doar 100 de metri de fâşia de frontieră cu ţara vecină, respectiv graniţa estică a Spaţiului Schengen.

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de frontieră Curtici, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte mai multe persoane care se deplasau pe câmp, în direcţia statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele şi, cu ajutorul dronei din dotarea Sectorului Poliţie de frontieră Curtici, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră, colegii noştri au reuşit interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele au fost conduse la sediul instituţiei pentru efectuarea unor verificări suplimentare", a informat, sâmbătă, Poliţia de Frontieră Arad.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că este vorba despre nouă cetăţeni din Bangladesh, doi din Pakistan, un afgan şi un indian.

Articolul continuă după reclamă

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Momentul când 13 migranţi traversează ilegal graniţa cu Ungaria pe jos. Imaginile surprinse de drona poliţiştilor din Arad