Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care Dan Barna a fost lovit de o mașină. Martorii spun că nu s-a asigurat, autoritățile ezită să dea răspuns

Fostul vicepremier Dan Barna a fost implicat într-un accident rutier. Politicianul a fost lovit de o maşină în momentul în care traversa strada pe o trotinetă electrică. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar în imagini se vede cât de serios a fost impactul. Liderul USR a fost aruncat câţiva metri în intersecţie. Iniţial, a refuzat să meargă la spital. Ulterior, a mers totuşi la Floreasca pentru îngrijiri medicale. Martorii spun că a trecut pe roşu, fără să se asigure. 

de Andreea Petrescu

la 02.04.2023 , 21:31

31 martie, ora 19.10. Dan Barna traversează bulevardul Ion Mihalache. O maşină îl izbeşte în plin pe politician. Momentul este surprins de camerele se supravghere montate în zonă. Pe imagini se vede cum liderul USR e trântit pe asflat, la câtiva metri de maşina care l-a lovit, iar trotineta ajunge din impact zeci de metri mai departe.  O tânără priveşte şocată momentul accidentului.       

Andreea Popescu, reporter Observator: "Incidentul a avut loc chiar în acestă intersecţie, al oră de vârf, atunci când traficul era foarte aglomerat. Dan Barna venea pe trotinetă aici, pe bulevardul Ion Mihalache, iar şoferiţa care l-a izbit ieşea de pe strada Ion Mincu." 

Martor: "Doamna avea verde la semafor şi a trecut corect. Ea avea dreptul să circule. Dânsul nu s-a asigurat! Nici măcar nu a oprit. Maşinile erau oprite, dânsul a trecut printre maşini." 

Vezi și

Explicațiile lui Dan Barna

Pe acelaşi subiect

Dan Barna se ridică şi dă explicaţii minute bune agenţilor de poliţie care au ajuns în mai puţin de un minut la locul accidentului. Politicianul a refuzat să fie dus la spital. Însă după două ore mai târziu, a mers singur la camera de gardă de la Floreasca. Apoi, a povestit pe Facebook ce s-a întâmplat. 

"Am fost acroșat de o mașină pe o trecere de pietoni semaforizată din Capitală. (...) starea mea de sănătate este bună, urmările nu sunt grave, trebuie doar ceva repaus." le-a transmis urmăritorilor săi. 

Oana Pîrvan, Brigada Rutieră: "Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră au observat că o persoana de sex bărbătesc care traversa drumul public pe o trotinetă electrică, la intersecţia cu str. Arh. Ion Mincu, ar fi fost acroşată de un autovehicul aflat în mişcare."

Autoritățile ezită să dea un răspuns

Oficial nimeni nu spune dacă Dan Barna a trecut pe verde sau pe roşu. Imaginile de pe camerele de supraveghere arată clar că mai multe maşini intră prin intersecţie în acel moment, aşa că cel mai probabil liderul USR a trecut pe culoare roşie a semaforului. Varianta este susţinută şi de martorii accidentul. 

Martor: "Am văzut ce s-a întâmplat. A trecut pe roşu. Nu s-a asigurat. Nu era pe trecere de pietoni." 

Reporter: "El a spus că era pe trecerea de pietoni."

Martor: "Nu era! Susţine degeaba că nu era!" 

Şi nu ar fi singura regulă de circulaţie pe care ar fi încălcat-o. Politicianul ar fi trecut strada pe trotinetă. Codul Rutier prevede clar că cei aflaţi pe astfel de vehicule trebuie să coboare la trecerile de pietoni şi să meargă pe lângă acestea. Până acum, Dan Barna nu a putut fi contactat pentru a comenta accidentul.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Momentul în care Dan Barna a fost lovit de o mașină. Martorii spun că nu s-a asigurat, autoritățile ezită să dea răspuns