Video Momentul în care tânărul de 19 ani e spulberat pe motocicletă, într-o intersecție din Crăcăoani. A murit pe loc, din cauza neatenției unui șofer
Un motociclist de 19 ani şi-a pierdut viaţa iar alţi patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani sunt răniţi în urma unui accident produs într-o comună din Neamţ. Victima era pe motor împreună cu o prietenă când într-o intersecție au fost loviţi de maşina condusă de un bărbat de 21 de ani. Scenele cu puternic impact emoţional au fost suprinse de o cameră de supraveghere din zonă.
Toate persoanele aflate în mașina implicată în accident s-au autoevacuat până la sosirea salvatorilor. Acestea erau conștiente. În urma impactului, un tânăr de 19 ani a murit, iar alte patru persoane au fost transportate la spital. Dintre victime, o fată de 16 ani a fost deja externată.
Momentul, surprins de camere
Tânăra care se afla pe motocicletă alături de băiatul de 19 ani este încă internată.
Din primele informații, șoferul autoturismului, un tânăr de 21 de ani din județul Iași, nu ar fi respectat indicatorul STOP la intrarea într-o intersecție din localitatea Crăcăoani. Acesta a pătruns în intersecție și ar fi acroșat motocicleta condusă de tânărul de 19 ani, pentru care impactul a fost fatal.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰