Observator » Vremea » Vremea de mâine 13 octombrie. Val de frig în România, cu ploi şi vânt puternic. Unde va cădea prima zăpadă

Vremea de mâine 13 octombrie. Val de frig în România, cu ploi şi vânt puternic. Unde va cădea prima zăpadă

Editor Denisa Gheorghe | Timp citire: 3 minute
Publicat la 12.10.2026, 13:45 | Modificat la 12.10.2026, 13:45

Vremea se menține rece în România, cu temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. Ploile vor fi prezente în mai multe regiuni ale țării, în special în sud și sud-est, iar la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 80 km/h în zonele montane, iar în unele regiuni se vor forma ceață și brumă.

Vremea la noapte

La noapte, cerul va avea înnorări și va ploua în Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei și Olteniei, în sudul Transilvaniei, în centrul și sudul Moldovei și izolat în celelalte regiuni. Ploile vor avea caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor fi însemnate în regiunile sudice, unde local se vor acumula 10...15 l/mp și izolat de 20 l/mp. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1500 m, trecător vor fi precipitații slabe și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură (rafale de 70...80 km/h), dar local și în estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei cu viteze în general de 45...50 km/h. Temperaturile minime se vor situa între 2...4 grade în nord-vestul teritoriului și în depresiuni și 14 grade pe litoral. Izolat se va forma ceață.

Vremea de mâine 13 octombrie. Val de frig în România, cu ploi şi vânt puternic. Unde va cădea prima zăpadă

Vremea la noapte

Articolul continuă după reclamă

Vremea de mâine 13 octombrie în ţară

Vremea va fi rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil în vestul și nord-vestul teritoriului, iar în rest va prezenta înnorări în cea mai mare parte a intervalului. Temporar va ploua în Oltenia, Dobrogea, local în Muntenia și sudul Transilvaniei și doar izolat în rest, iar la altitudini mari (în general la peste 1500 m) în special în Carpații Meridionali vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor fi de 2...8 l/mp, iar mai ales în Dobrogea și sudul Olteniei se vor acumula izolat peste 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Dobrogea, în jumătatea de sud a Moldovei și în estul Munteniei cu viteze în general de 40...55 km/h, pe parcursul zilei local și în Banat și Crișana (în general viteze de până la 35...45 km/h), iar în zona montană înaltă (în special a Carpaților de Curbură și din estul Carpaților Meridionali) vor fi rafale de 60...80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade în estul Transilvaniei și izolat în Oltenia și nord-vestul Munteniei și 18 grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiuni, dar și în nord-vestul teritoriului și 12 grade pe litoral. Pe arii restrânse, mai ales în vest, nord-vest și centru va fi ceață și brumă.

Vremea de mâine 13 octombrie. Val de frig în România, cu ploi şi vânt puternic. Unde va cădea prima zăpadă

Hartă meteo România

Vremea de mâine 13 octombrie în Bucureşti şi Cluj

În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2...5 l/mp), iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, mai scăzută decât cea specifică datei, va fi de 14...16 grade și cea minimă de 6...7 grade.

Vremea de mâine 13 octombrie. Val de frig în România, cu ploi şi vânt puternic. Unde va cădea prima zăpadă

Hartă meteo Bucureşti

Pe acelaşi subiect

La Cluj, vremea va fi închisă, cu cer înnorat, însă fără precipitaţii anunţate. Va fi rece pentru această perioadă, iar vântul va sufla izolat. Temperaturile maxime vor atinge în jur de 14 grade.

Vremea de mâine 13 octombrie la munte

Vremea va fi rece și în general închisă. Va ploua în Carpații Meridionali și pe suprafețe mici și în restul zonei montane. La altitudini mari (în general de peste 1500 m) vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor fi în general de 2...8 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în zona montană înaltă (în special a Carpaților de Curbură și din estul Carpaților Meridionali) unde la rafală se vor atinge viteze de 60...80 km/h.

Vremea de mâine 13 octombrie. Val de frig în România, cu ploi şi vânt puternic. Unde va cădea prima zăpadă

Hartă meteo zona montană