Video Momentul în care un tânăr de 23 de ani din Argeş este zdrobit de o poartă de fotbal care cade peste el. Băiatul nu a avut nicio şansă
Scene şocante la un centru de agrement din Argeş! Un tânăr de 23 de ani a murit pe terenul de fotbal după ce poarta, care nu era ancorată, a căzut peste el.
În filmarea surprinsă de o cameră de supraveghere se observă cum băiatul se prinde cu mâinile de bara transversală a porţii, iar aceasta se prăbuşeşte. Tânărul cade pe spate şi este prins sub ea. Lovit puternic în zona capului, băiatul nu a avut nici o şansă. A murit la spitalul din Piteşti.
Potrivit primarului din localitatea Băbana, acolo unde a avut loc tragedia, poarta fusese demontată cu ocazia Zilei Comunei, un eveniment organizat pe terenul respectiv. Când au repus-o însă pe poziţii, angajaţii primăriei nu au mai asigurat-o.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰