Antena Meniu Search
x

Negocieri la Bruxelles, pentru BREXIT. Situaţia românilor din Marea Britanie, tranşată azi în Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat, astăzi, cu o largă majoritate, prioritățile sale în negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Parlamentul European a adoptat, astăzi, cu o largă majoritate, prioritățile sale în negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Astfel, Legislativul european a refuzat ca un acord asupra viitoarei relații cu Londra, în special relație comercială, să poată fi încheiat înaintea retragerii efective a țării insulare din blocul comunitar, informează AFP, citat de Agerpres.

Una dintre cele mai importante chestiuni este situația britanicilor care locuiesc în UE și cea a cetățenilor UE care locuiesc în Regatul Unit. Rezoluția adoptată de PE cere un tratament corect al acestora și afirmă că interesele oamenilor ar trebui să fie prioritare în cadrul negocierilor. Statutul și drepturile acestora trebuie să se supună principiilor reciprocității, echității și nediscriminării, mai menționează textul.

Printre celelalte priorități se află desfășurarea negocierilor cu bună credință și transparență deplină, imposibilitatea de a exista un compromis între securitate și viitoarea relație economică, continuarea procesului de pace din Irlanda de Nord, evitarea unei granițe 'rigide' cu Republica Irlanda, onorarea de către Regat a tuturor obligațiilor la care s-a angajat, inclusiv cele bugetare.

Pe acelaşi subiect

Totodată, rezoluția PE prevede că orientările relațiilor viitoare dintre UE și Regatul Unit pot fi discutate doar după ce s-a făcut un progres substanțial în negocierile privind retragerea Regatului Unit, că statutul de membru al pieței unice este posibil doar cu libera circulație a bunurilor, capitalului, serviciilor și persoanelor și că nu pot exista negocieri separate cu state UE individuale sau state din afara UE. 

Prioritățile incluse în rezoluție sunt vitale, deoarece îi vor ajuta pe deputații europeni să decidă dacă vor aproba sau nu un eventual acord. Fără aprobarea Parlamentului European, acordul nu va putea intra în vigoare.

Parlamentul European prezintă, miercuri, liniile mari ale planului de negociere privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Deşi nu vor avea un rol crucial în timpul negocierilor, parlamentarii europeni sunt cei care vor ratifica după doi ani de discuţii planul de Brexit, informează France Presse, citat de News.ro.

„Vrem să trimitem un semnal clar că blocul comunitar este unit. Londra trebuie să înţeleagă că nu este posibilă dezbinarea poziţiei europene”, a declarat preşedintele grupului parlamentar al PPE, Manfred Weber.

Aceste „linii mari” se bucură de o susţinere nepartizană din partea PPE, PES, ALDE, GUE, precum şi a Verzilor din Parlamentul European.

„Acest vot reprezintă punctul de plecare pentru o serie de negocieri complexe şi dificile, care vor defini condiţiile ieşirii Marii Britanii”, a declarat preşedintele PE, Antonio Tajani.

Premierul Marii Britanii a propus ca negocierea divorţului şi a unui nou acord comercial să se facă în mod simultan, dar liderii europeni par să respingă această posibilitate, susţinând că o nouă relaţie poate fi negociată doar după finalizarea retragerii din UE.

Săptămâna trecută, un prim draft al acestor linii mari a fost scurs presei cu doar câteva ore înainte de declanşarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona. De-a lungul celor 11 pagini ale documentului scurs presei, premierul May este avertizată că negociatorii europeni vor proteja până la capăt interesele politice, financiare şi sociale ale UE, iar poziţia Marii Britanii nu va fi atât de pozitivă după declanşarea Brexit-ului.

De asemenea, un acord de retragere a ţării, care acoperă drepturile cetăţenilor, vulnerabilităţile financiare şi graniţa irlandeză, va trebui să fie acceptat de o majoritate calificată de 72% din ţările membre, care reprezintă 65% din populaţia de peste 500 de milioane a UE. Ulterior, acordul va trebui să fie aprobat de către o majoritate simplă în Parlamentul European.

Negociatorul Michel Barnier a spus că semnarea unui posibil acord de liber schimb va avea loc doar după ce Marea Britanie se retrage din UE. De asemenea, un asemenea document va reprezenta un „acord amestecat” şi va avea nevoie de ratificarea legislativelor naţionale din celălalte 27 de state membre, precum şi de consimţământul PE.

Parlamentul European notează că retragerea înainte de finalizarea unui acord cu privire la drepturile cetăţenilor, o reglementare financiară şi graniţa irlandeză va însemna că Marea Britanie iese automat la 30 martie 2018 din UE. 

Semnare unui acord între UE şi Marea Britanie se va face doar dacă guvernul britanic continuă să adere „la standardele prevăzute de legislaţia europeană şi de politicile blocului comunitar din domeniile mediului, schimbării climatice, luptei împotriva evaziunii fiscale, concurenţa loială. comerţ şi politică socială”. Rezoluţia sugerează inclusiv ca cetăţenii britanici să poată aplica individual pentruj a obţine drepturile cetăţeneşti europene după Brexit.

Parlamentul European îşi exprimă speranţa ca această rezoluţie să fie luată în considerare în timpul negocierilor care vor urma de Consiliul European şi de Comisia Europeană.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Negocieri la Bruxelles, pentru BREXIT. Situaţia românilor din Marea Britanie, tranşată azi în Parlamentul European