Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nici până acum nu a început reabilitarea clădirilor afectate de cutremurele din Gorj. Se desprind bucăţi din tavan şi când nu sunt seisme

La trei luni de la cel mai puternic seism din România, din acest an, multe clădiri din Târgu Jiu, care au fost afectate de seisme, încă aşteaptă să fie refăcute. Sunt monumente istorice şi reabilitarea lor înseamnă timp, bani mulţi şi birocraţie. S-au degradat atât de mult încât se desprind bucăţi din tavan şi când nu sunt cutremure. 

de Diana Speretoiu

la 18.05.2023 , 08:26

Palatul Administrativ şi Primăria Târgu Jiu, ambele monumente istorice, clădiri de patrimoniu, au fost primele afectate de seisme şi nici până acum nu au fost făcute reparaţiile. Salariaţii din Prefectură s-au mutat în alte birouri, într-o clădire alipită celei vechi, dar şi aceasta începe să se şubrezească.

Prefect: Aici lucrează colegii noştri de la Permise şi Înmatriculări, biroul IT. După cum vedeţi, este îngrozitor acest birou. A fost profund afectat. 

În total, 500 de salariaţi lucrează în imobil.

Vezi și

Diana Speretoiu, reporter Observator: Suntem în cea mai impunătoare sală din Instituţia Prefectului Gorj, o sală cu o arhitectură deosebită, o sală care a fost, de altfel, cea mai afectată din întreaga clădire. Chiar şi în zilele în care nu sunt cutremure, se desprind bucăţi din tencuială.

Pe acelaşi subiect

Prefect: S-a mişcat toată clădirea. iar acolo avem coloanele care sunt pe structură de rezistenţă afectate, bucăţi mai mari sau mai mici din tavan. Toate sunt fisurate şi la cea mai mică mişcare, zgomot sau, pur şi simplu, dacă e curent, cad bucăţi. 

Autorităţile îşi pun speranţele în Compania Naţională de Investiţii pentru fondurile necesare reparaţiilor, dar nici la trei luni de la cutremur nu s-a concretizat nimic.

Fonduri pentru restaurarea monumentelor afectate de cutremur

Cristina Cilibiu, prefect Gorj: La Permise, la Înmatriculări la Paşapoarte, sunt sute de oameni care vin în fiecare zi şi atunci noi nu răspundem doar de siguranţa angajaţilor, ci şi de siguranţa cetăţenilor care vin într-o instituţie publică şi acum e greu să ai această siguranţă. 

La câţiva paşi, şi clădirea în care funcţionează Primăria Târgu Jiu aşteaptă reparaţii. Găurile din acoperiş au fost acoperite cu folie şi de multe ori plouă în clădire. Se aşteaptă o ţiglă specială ca să fie refăcut acoperişul.

Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: Ne-am dori să găsim o soluţie pentru acele coşuri de evacuare care, aşa cum vă spuneam, prezintă pericol în condiţiile în care le refacem sub aceeaşi formă. Erau foarte grele. 

Pentru restaurarea clădirilor dinTârgu Jiu, care au avut de suferit în urma cutremurelor, Guvernul a alocat 13 milioane de lei. Pe această listă, nu se regăseşte, însă, Palatul Administrativ, pentru care este nevoie de o sumă mult mai mare.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Nici până acum nu a început reabilitarea clădirilor afectate de cutremurele din Gorj. Se desprind bucăţi din tavan şi când nu sunt seisme