Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nico și fiica ei, Andra, noile vedete care și-au încercat norocul la Chefi la cuțite

Fine dinning românesc a fost stilul de gătit pe care l-am văzut în ediţia de aseară a emisiunii Chefi la cuţite. Ştefan Bănică şi fiul său, Radu, au intrat în competiţie şi i-au impresionat pe cei trei chefi. Nici ediţia din această seară nu e lipsită de surprize frumoase, iar vedetele ajung din nou la cratiţă.

de Redactia Observator

la 29.09.2020 , 23:23

  • Nico și Andra și-au încercat norocul la Chefi la cuțite, după participarea de la Asia Express.

Ghidat de propriul talent şi mai puţin ajutat de tatăl său, Ştefănel a reuşit să îi impresioneze pe chefi şi a plecat acasă cu un cuţit de aur! Tot aseară, Bontea, Scărlătescu şi Dumitrescu au fost uimiţi şi de gustul unor preparate tradiţionale, pe care nu le mai mâncaseră niciodată. 

Ileana Vlad, o concurentă venită chiar din Valea Izei, i-a uimit pe cei trei cu lapte de oi şi zamă de bureţi de bortă. 

Bucatele tradiţionale i-au adus trei cuţite domnei Ileana Vlad, iar minutul de aur a adus peste două milioane de telespectatori show-ului Chefi la Cuţite. Seria degustărilor pe nevăzute continuă și în această seară la Antena 1. Nico și fiica ei, Andra, fac echipă în bucătărie, după ce au experimentat aventura Asia Express. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Nico și fiica ei, Andra, noile vedete care și-au încercat norocul la Chefi la cuțite