Video Nicuşor Dan a depus o coroană de flori în Piaţa Universităţii în memoria victimelor Mineriadei
Astăzi se împlinesc 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990! Poate cele mai violente ciocniri între protestatari şi autorităţi. Au fost 2 luni de manifestaţii în stradă, ca pe 13 iunie forţele de ordine să fie obligate să evacueze Piaţa Universităţii. Atunci mai multe instituţii au fost atacate şi incendiate.
Au trecut 36 de ani de la unul dintre cele mai violente episoade de după Revoluţie: Mineriada din iunie 1990.
Deocamdată, în Piaţa Universităţii nu s-au strâns foarte mulţi oameni. Sunt prezenţi câţiva membri ai Asociaţiei Victimelor Mineriadei. Tot aici, în această dimineaţă, a venit şi preşedintele Nicuşor Dan, care a depus o coroană de flori în memoria victimelor. Piaţa Universităţii este locul din care au pornit protestele din vara anului 1990.
Patru oameni au murit atunci, iar peste 1.380 au fost răniţi în timpul violenţelor. Protestatarii se adunaseră în Piaţa Universităţii pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de guvernul de la acea vreme. Ulterior, forţele de ordine, împreună cu minerii aduşi în Capitală, au intervenit pentru dispersarea mulţimii.
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis şi un mesaj pe reţelele de socializare, în care a spus că vara anului 1990 rămâne o rană dureroasă în istoria recentă a României. Şeful statului a subliniat că, la 36 de ani de la Mineriadă, lipsa unui verdict în justiţie reprezintă în continuare o restanţă majoră.
Dosarul Mineriadei, în care sunt vizaţi foşti lideri ai statului consideraţi responsabili pentru tragedie, nu a ajuns nici acum să fie judecat pe fond. Recent, cauza a fost restituită pentru a patra oară la Parchet, pentru refacerea rechizitoriului.
