Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu cred că le-am ales eu, m-au ales ele pe mine". Roxana e nedespărţită de cele 3 pisici ale sale: cât cheltuie pentru îngrijirea lor

Pisicile sunt nişte animale cu totul şi cu totul aparte! Independente, să nu spun mofturoase, lasă păr - o nebunie. În plus,  nici un obiect suspendat nu mai e in siguranţă în preajma lor. Însă cu toate acestea, lumea le adoră. Mai mult, românii care au pisici spun că datorită lor sunt mai puţini stresaţi, iar aceste calităţi vindecătoare ale felinelor au fost confirmate şi de specialişti. Şi pentru că sunt parte din familie, proprietarii cheltuiesc sume uriaşe pentru a le asigura la rândul lor, tot confortul.

de Clara Mihociu

la 04.08.2023 , 16:52

Ei sunt Ares, Luna şi Tigrata. Un motan şi două pisici în vârstă de 4 ani care umplu casa şi timpul Roxanei. I-a adoptat pe toţi atunci când s-a mutat în noua ei locuinţă şi de atunci sunt de nedespărţit. "Nu cred că le-am ales eu, m-au ales ele pe mine. Pentru că altfel nu pot să-mi explic cum am ajuns, de la o pisică pe care mi-o doream, să ajung la trei. Pisicile au stilul lor de a te face să le bagi în seamă. Ai mei ştiu când ajung acasă, pentru că îi găsesc în faţa uşii", a declarat Roxana, proprietară de pisici.

Au devenit, practic, familia ei. Cheltuielile se împart acum la patru. În casă a apărut şi o cameră de supraveghere  care se conectează la telefon şi îi permite Roxanei să ştie tot timpul dacă animăluţele ei sunt bine. Dar orice cheltuială merită. Pentru că pisicile nu sunt doar o companie plăcută. Sunt şi vindecătoare. De altfel, un studiu recent arată că aproape trei sferturi dintre românii care au pisici spun că viaţa lor s-a îmbunătăţit. Când vine vorba despre beneficiile traiului alături de o pisică, 74% dintre români au spus că aceasta reduce stresul, în timp ce 72% au apreciat momentele de distracţie alături de prietenii lor blănoşi.

"Oamenii nu mai au încredere unii în ceilalţi şi atunci dezvoltă un ataşament faţă de animalul de companie, care oferă acea iubire necondiţionată. Ne pot scăpa de stres dar contează şi noi cum gestionăm acest aspect", a declarat Monica Dobrea, psiholog. Cheltuielile lunare pentru îngrijirea unei pisici sunt în medie, de 500 de lei. Totuşi, mulţi proprietari dau bani şi pe gadgeturi precum litieră automată, camere de supraveghere sau dispensere de hrană, care depăşesc cu mult un salariu mediu în ţara noastră.

Vezi și
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Nu cred că le-am ales eu, m-au ales ele pe mine". Roxana e nedespărţită de cele 3 pisici ale sale: cât cheltuie pentru îngrijirea lor