Foto O adolescentă a murit intoxicată cu monoxid de carbon, de la o instalaţie pentru încălzirea apei, în Vâlcea. Alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Patru persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie pentru încălzirea apei în baie, într-o locuinţă din satul Dozeşti, judeţul Vâlcea. Iniţial, apelul la 112 a fost făcut pentru o fată de 14 ani, despre care s-a anunţat că este înecată, dar echipele de intervenţie au constatat că era de fapt intoxicată cu monoxid de carbon. În cazul adolescentei s-au făcut manevre de resuscitare, dar acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.
![Patru persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie pentru încălzirea apei în baie O fată de 14 ani a decedat în urma evenimentului](https://img.observatornews.ro/0/2021/3/6/411803/16150211036647f7c7.webp?w=430&f=2&v=2)
- Patru persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon, în judeţul Vâlcea
- O fată de 14 ani a decedat în urma evenimentului
Patru persoane, intoxicate cu monoxid de carbon de la o instalaţie pentru încălzirea apei, în judeţul Vâlcea. O fată de 14 ani a murit, manevrele de resuscitare neavând rezultat. Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 23.00, în localitatea Fârtăţeşti, satul Dozeşti.
"Inţial, apelantul care a sunat la 112 a cerut ajutor pentru o fată în vârstă de 14 ani, spunând că aceasta este înecată. Medicul coordonator a întrebat despre posibilitatea intoxicării cu monoxid de carbon şi a primit răspuns negativ, după care a îndrumat persoanele aflate la locul evenimentului să scoată victima afară şi să execute manevre de resuscitare", a transmis, sâmbătă dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Între timp, acolo a fost trimis un echipaj SAJ de la cea mai apropiată staţie, staţia Lădeşti, şi o ambulanţă SAJ cu medic de la Râmnicu Vâlcea. Ulterior, medicul a cerut şi deplasarea SMURD, autospecială care se întorcea de la un alt caz. Când au ajuns la faţa locului, membrii echipajului de pe ambulanţa SAJ au anunţat că sunt patru persoane intoxicate, dintre care una nu prezenta semne vitale.
Medicii au fost nevoiţi să constate decesul fetei de 14 ani
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
- Rezultate LOTO 6/49 duminică 16 februarie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
- Eurostat: România este codaşa Uniunii Europene la educaţia digitală. Care sunt cauzele
- Cutremur azi în România. Un seism de 3,6 pe scara Richter s-a produs în Vrancea
Astfel, o femeie de 34 de ani, semiconştientă, cu semne vitale, a fost evaluată de către medicii de pe SMURD, o fetiţă de 3 ani, cu atac de panică, a fost evaluată de SAJ, iar o femeie de 55 de ani a primit îngrijiri medicale preliminare. În cazul fetei de 14 ani s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat, decesul acesteia fiind declarat de către medicul de pe ambulanţă la ora 00.36.
De asemenea, a fost anunţat şeful SVSU din localitate şi a fost trimis un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru a verifica sursa de producere a intoxicării şi pentru a preveni producerea unor altor evenimente.
Cercetările preliminare arată că în casa în care s-a produs tragedia se aflau nouă persoane, dintre care trei se aflau în vizită. Victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie care asigura încalzirea apei în baie, un instant racordat la o butelie GPL.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰