Hipismul, o altfel de terapie pentru copiii speciali, în Alba (Video)
Copiii iubesc distracţia şi competiţia. Le plac provocările şi fiecare la rândul său vrea să demonstreze că e cel mai bun. În Alba a avut loc un concurs aparte, dedicat copiilor speciali.
Copiii iubesc distracţia şi competiţia. Le plac provocările şi fiecare la rândul său vrea să demonstreze că e cel mai bun. În Alba a avut loc un concurs aparte, dedicat copiilor speciali. Şi ne referim la micuţii cu dizabilităţi sau la cei care suferă de diferite afecţiuni. Care au nevoie de atenţie şi de surprize, dar care au ţinut să arate că sunt la fel de puternici ca oricine. Iar hipismul, care a stat în centrul competiţiei, este una dintre cele mai eficiente terapii adresate lor.
Un colţ de rai, aflat la puţin peste 20 de kilometri de Alba-Iulia, a fost locul ideal pentru o astfel de întrecere. În satul Lerinţ, o asociaţie nonguvernamentală respectă de patru ani o misiune vitală pentru cele mai inocente suflete - ajutorarea copiilor cu nevoi speciale prin terapie şi gimnastică pe cal.
Într-un astfel de concurs hipic copilul îşi descoperă calităţile, îşi dozează emoţiile şi capătă încredere în sine, spun specialiştii.
- Ce a primit un bărbat din Alba în locul unei şurubelniţe electronice pe care şi-a comandat-o pe internet
- Tren cu 31 de pasageri, oprit în Alba, după un incendiu puternic de vegetaţie
- Cine era mecanicul mort în gara din Alba: deşi avea experienţă, o greşeală de începător l-a ucis cu 27.000 de...
- Un mecanic de locomotivă a murit electrocutat în gara Războieni din Alba. Bărbatul verifica furtunele de apă,...
- Un copil de 1 an, scos inconștient din apă după ce a căzut în râul Mureş. A fost salvat ca prin minune, după...
Peste 130 de copii cu nevoi speciale veniţi din zece judeţe ale ţării au participat la ediţia din acest an. Cei mai mulţi nu sunt la prima vizită.
Nu numai progresul este vizibil, ci şi bucuria celor mici. Iar la final, toţi copiii au fost câştigători.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Fii primul care comentează