Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto O bunică şi nepoata de 10 ani, moarte într-un accident cumplit la Bănița. Bunicul şi fata de 8 ani, la spital

O fetiță de 10 ani și-a pierdut viața într-un grav accident produs vineri după-amiază, pe DN66, în localitatea Bănița, județul Hunedoara. Alte trei persoane, între care o minoră și doi adulți, au fost grav rănite. Potrivit surselor Observator, în maşină se aflau bunicii alături de cele două nepoţele. Veneau din Gorj, iar drumul lor s-a oprit, tragic, într-un cap de pod.

de Redactia Observator

la 27.06.2025 , 15:28

O fetiță de 10 ani a murit într-un accident rutier la Bănița Tragedie în Hunedoara: o fetiță de 10 ani a murit într-un accident rutier la Bănița

O fetiță de 10 ani a murit, iar alte trei persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs vineri după-amiază, pe Drumul Național 66, în localitatea Bănița, județul Hunedoara.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane.

Printre victime se numără o altă fetiță, în vârstă de 8 ani, și doi adulți. Din păcate, pentru copilul de 10 ani nu s-a mai putut face nimic, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipele medicale. O femeie aflată în stop cardio-respirator, resuscitată la fața locului, a fost declarată într-un final decedată. 

Articolul continuă după reclamă

La intervenție au participat echipaje ale Detașamentului de Pompieri Petroșani, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui elicopter SMURD cu echipaj medical.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani și fetița de 8 ani, amândoi conștienți și cooperanți, au fost transportați de urgență la Spitalul din Petroșani pentru îngrijiri medicale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » O bunică şi nepoata de 10 ani, moarte într-un accident cumplit la Bănița. Bunicul şi fata de 8 ani, la spital