Foto O familie cu 11 copii din Botoşani, pe drumuri după ce casa lor a ars din temelii. Unul dintre fii şi-a salvat fraţii şi părinţii
O casă din orașul Bucecea în care locuia o familie cu 11 copii a ars în totalitate în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat ISU Botoșani.
Potrivit pompierilor, locuința a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Unul dintre copii a sunat la 112
Unul dintre copii a observat flăcările, și-a anunțat părinții și, împreună, i-au ajutat pe frați să iasă din casă. Tot el a sunat după ajutor la 112. La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea.
Echipajele sosite la locul incendiului au constatat că locuința, cu o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, ardea în totalitate. Din interiorul casei, pompierii au scos două butelii, fiind eliminat riscul de explozie.
Pentru stingerea incendiului, s-a intervenit mai bine de trei ore.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰