Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O familie din Gorj, ameninţată cu drujba de un vecin pentru că nu avea loc să treacă cu tractorul. Bărbatul conducea fără permis

Au fost clipe de panică pe o stradă din localitatea gorjeană Berlești. Mai multe persoane care fac parte din aceeaşi familie au fost ameninţate de un vecin agresiv. Bărbatul i-a ameninţat cu o drujbă, nemulţumit de faptul că nu avea suficient loc să treacă cu tractorul.

de Redactia Observator

la 06.10.2022 , 12:36

Atacatorul se afla la volanul unui tractor, iar când a ajuns în dreptul vecinilor săi a coborât din vehicul şi i-a ameninţat cu drujba, fiind nemulţumit de faptul că aceştia nu-i fac loc pentru a trece. Alerta a fost dată imediat de nora, respectiv cumnata celor ameninţaţi. 

În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul nu deţinea nici permis de conducere, astfel că au întocmit pe numele lui un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Comunicatul poliţiştilor gorjeni

Vezi și

La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, din comuna Berlești, cu privire la faptul că socrii și cumnatul său sunt amenințați cu o drujbă de către un vecin.

Pe acelaşi subiect

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a stabilit faptul că un bărbat, de 35 de ani, din comuna Berlești, în timp ce conducea un tractor pe DC 27- Berlești, a coborât din acesta având asupra sa o drujbă și a amenințat un bărbat, de 32 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa cu tractorul pe același sector de drum, fiind nemulțumit de faptul că cel din urmă nu îi face spațiu să treacă.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul de 35 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 5 octombrie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta, fiind dispusă măsura arestării preventive, 30 de zile, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O familie din Gorj, ameninţată cu drujba de un vecin pentru că nu avea loc să treacă cu tractorul. Bărbatul conducea fără permis