O femeie din Covasna a sunat la 112 şi a ţipat că are nevoie de ajutor, apoi a închis brusc. Unde au găsit-o poliţiştii
O femeie din Întorsura Buzăului a pus pe jar autorităţile după ce a apelat la numărul unic de urgență 112, iar polițiștii au căutat-o timp de peste două ore.
Sâmbătă seară, polițiștii din Întorsura Buzăului au intrat în alertă după ce au primit un apel la 112 în care se auzea o femeie care părea că țipă și avea nevoie de ajutor și care s-a întrerupt brusc. Cum nu mai răspundea nimeni la numărul de telefon de pe care s-a sunat, polițiștii, împreună cu jandarmii, au început să caute persoana, inclusiv mergând din poartă în poartă, pentru a găsi persoana care părea că se află în pericol.
Femeia a fost găsită la o petrecere privată din oraș
După mai bine de două ore de căutări, au găsit-o pe femeie la o petrecere privată din oraș. Ea le-a spus că nu ea a sunat la 112, dar în istoricul telefonului ei apărea clar că apelul fusese făcut de pe acel număr.
Femeia a fost amendată cu 4.000 de lei pentru apel fals la 112. De la începutul anului, Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a gestionat aproape 8.000 de apeluri la numărul unic de urgență 112, iar peste 600 de apeluri nu au reprezentat urgențe reale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰