O fetiţă de 3 ani din Piteşti a plecat de acasă şi s-a plimbat dezbrăcată pe străzile din oraş. Le-a spus poliţiştilor că mama ei doarme
Situaţie neaşteptată în Argeş. O fetiţă de trei ani a fost văzută de locuitorii oraşului Piteşti în timp ce umbla pe stradă, dezbrăcată şi dezorientată.
Trecătorii s-au mobilizat repede şi i-au cumpărat copilei câteva haine pentru a o îmbrăca, apoi au anunţat de urgenţă Poliţia Locală despre cele întâmplate.
O copilă de trei ani, singură pe străzile din Piteşti
Agenţii au ajuns la locul indicat de martori şi au stat de vorbă cu fetiţa. Fiind prea mică pentru a cunoaşte cu exactitate adresa exactă unde locuieşte, aceasta nu i-a putut ghida pe poliţişti spre locuinţa ei. În momentul în care oamenii legii au întrebat-o unde este mama ei, aceasta a spus că femeia doarme.
În cele din urmă, povestea a ajuns să aibă un final fericit, părinţii micuţei au fost identificaţi. Familia locuieşte în zona centrală a oraşului şi au spus că într-un moment de neatenţie, fetiţa a profitat şi a părăsit locuinţa. Tatăl copilei a fost amendat pentru că nu şi-a supravegheat copilul, iar oamenii legii au contactat mai departe Protecţia Copilului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰