Observator » Evenimente » O persoană a murit, după ce un camion s-a răsturnat peste o maşină în Iaşi. Autoturismul, distrus complet

Video O persoană a murit, după ce un camion s-a răsturnat peste o maşină în Iaşi. Autoturismul, distrus complet

Editor M.P. | Timp citire: 1 minut
Publicat la 09.09.2026, 13:39 | Modificat la 09.09.2026, 13:39

O persoană a murit, iar o alta a fost găsită inconştientă, după ce un camion s-a răsturnat peste o maşină la Leţcani, în judeţul Iaşi. Impactul a fost atât de violent că bucăţi din trupul victimei au fost împrăştiate zeci de metri.

Accidentul a avut loc, miercuri, în localitatea Lețcani. Şoferul unui autocamion încărcat cu balast a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat peste un autoturism Volkswagen Jetta. În urma impactului, mașina a fost distrusă complet, iar bucăţi din trupul șoferului mort au fost împrăștiate pe zeci de metri.

Ce au declarat salvatorii 

”Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi intervin la un accident rutier grav produs în localitatea Leţcani, în care un camion s-a răsturnat peste un autoturism. În urma evenimentului au rezultat două victime aflate în autoturism. Una dintre acestea prezintă leziuni incompatibile cu viaţa, iar cea de-a doua persoană este inconştientă”, a transmis ISU Iaşi.

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului acţionează o autospecială de stingere (ASAS), o autospecială de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, cu 9 subofiţeri din cadrul ISU Iaşi.

Echipajele acţionează pentru descarcerarea victimelor, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi asigurarea măsurilor specifice la locul accidentului.