Video O plută de salvare cu însemne militare, găsită pe mare, în apropierea Portului Constanţa
O plută de salvare cu însemne militare a fost găsită de salvatorii din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) pe mare, în apropierea Portului Constanţa. Deocamdată nu este cunoscut cui aparţine şi cum a ajuns în acea zonă.
Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că au recuperat o plută de salvare la aproximativ 10 mile marine travers de Portul Constanţa. În plută, care are însemne militare, nu se afla nicio persoană, relatează news.ro.
De asemenea, în plută se aflau şi mai multe veste de salvare care aveau un număr de bordaj şi nu numele navei cum ar fi trebuit, susţin reprezentanţii ARSVOM. Deocamdată nu este cunoscut modul cum a ajuns pluta în zona respectivă şi nici cui aparţine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰