Observator » Evenimente » O șoferiță a făcut prăpăd pe Șoseaua Olteniței din București. O mașină a rămas suspendată pe linia de tramvai

Video O șoferiță a făcut prăpăd pe Șoseaua Olteniței din București. O mașină a rămas suspendată pe linia de tramvai

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.12.2024, 07:48 | Modificat la 28.12.2024, 07:53

Accident grav aseară în Sectorul 4 al Capitalei. Două persoane au fost rănite, iar una dintre acestea a ajuns de urgenţă la spital, după ce o şoferiţă de 37 de ani a vrut să întoarcă într-o intersecţie. În fracţiune de secundă a fost izbită în plin de un alt autoturism care circula regulamentar. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, însă, rezultatele au fost negative.

Un accident grav a avut loc, seara trecută, pe Șoseaua Olteniței din Sectorul 4 al Capitalei.

Accident pe Șoseaua Olteniței din București. O mașină a rămas suspendată pe linia de tramvai

Două mașini s-au ciocnit, iar ambele au fost avariate grav. În urma impactului, unul dintre autoturisme a rămas suspendat pe linia de tramvai. La fața locului au acţionat pompierii SMURD, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul continuă după reclamă

Oamenii legi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.