Video O şoferiţă din Vaslui a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina: Trei persoane au fost rănite
Accident cumplit pe DN 24, înjudeţul Vaslui. Trei persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
- Cum au reuşit şase români să fure usturoi de 600.000 de euro în Spania. Liderul reţelei s-ar fi ascuns în România. DETALII la Observator 17:00
- Cum a încasat Horațiu Potra 8 milioane de dolari în trei ani de la chinezi, protejându-le interesele în Africa – Investigație Rise Project
Şoferiţa, o femeie de 37 de ani, ar fi pierdut brusc controlul volanului.
Acesta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ce spun salvatorii
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare), o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și echipaje specializate, pentru descarcerarea, extragerea, evacuarea, evaluarea și acordarea de prim ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs în localitatea Muntenii de Jos, comuna Muntenii de Jos. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane.
- Cum a încasat Horațiu Potra 8 milioane de dolari în trei ani de la chinezi, protejându-le interesele în Africa...
- Un maramureşean înarmat cu o puşcă s-a urcat pe ATV şi a ieşit la vânătoare de câini. Bărbatul s-a ales cu...
- Bloc înghiţit de fum şi foc, în centrul Mangaliei. Pompierii au scos dintr-un apartament în flăcări două butelii
- Accident mortal cu aproape 200 km/oră, surprins între Deva şi Hunedoara. Şoferul a fost aruncat de impact în...
- Misiune contracronometru a salvamontiştilor. Ucrainean rătăcit în Munţii Maramureşului, salvat după trei...
La intervenție au participat și trei ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite trei persoane autoevacuate, un autoturism răsturnat în afara carosabilului, o persoană fiind încarcerată.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei, concomitent, femeia în vârstă de 63 de ani primind și acordat și prim ajutor calificat. După descarcerare, victima care a suferit politraumatisme a fost predată unui echipaj aparținând SAJ Vaslui.
Alte două persoane au fost evaluate și au primit prim ajutor calificat. Conducătoarea auto nu a necesitat îngrijiri medicale. Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiștii vasluieni.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰