Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O tânără influenceriță din China a murit după ce a încercat să slăbească mai mult de jumătate din greutatea corporală pentru a-şi inspira fanii

O tânără din China murit, după ce a încercat  să slăbească mai mult de jumătate din greutatea corporală pentru a-şi inspira urmăritorii, relatează CNN, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 19.06.2023 , 14:18

O tânără influenceriță din China a murit după ce a încercat să slăbească mai mult de jumătate din greutatea corporală pentru a-şi inspira fanii O tânără influenceriță din China a murit după ce a încercat să slăbească mai mult de jumătate din greutatea corporală pentru a-şi inspira fanii - Capturi TikTok / babelfish.asia

Moartea tinerei în vârstă de 21 de ani, care posta sub numele de Cuihua, a determinat presa de stat din China să avertizeze cu privire la riscurile de siguranţă implicate de taberele de slăbire şi a readus în atenţie îngrijorările cu privire la presiunile la care sunt supuse femeile pentru a se conforma standardelor de frumuseţe mainstream. De asemenea, a intensificat controlul asupra industriei influencerilor, acest caz venind la doar câteva săptămâni după ce un alt tânăr chinez a murit după ce s-a filmat în direct în timp ce bea mai multe sticle de băutură puternic alcoolizată.

TAberele pentru slăbit, o modă în China

Radioul naţional chinez a relatat că Cuihua - identificată după numele de familie Zhou - se alăturase mai multor tabere de slăbire din diferite oraşe în încercarea de a-şi atinge obiectivul. Ea slăbise peste 27 de kilograme în cele două luni dinainte de deces. Cuihua participase la o astfel de tabără în provincia Shaanxi cu doar două zile înainte de a muri. Acea tabără promova "mesele nutritive, odihna şi exerciţiile fizice sănătoase", dar organizatorii au spus că ea a ales să îşi reducă dieta în timp ce se supunea, totodată, unor exerciţii fizice intense.

Articolul continuă după reclamă

Videoclipurile cu Cuihua antrenându-se au fost între timp eliminate de pe cont, iar fotografiile şterse.

Pe acelaşi subiect

Presa de stat a declarat că familia ei a primit "compensaţii" de la tabăra de slăbire din Shaanxi, dar nu a precizat suma.

Autorităţile locale au declarat că investighează decesul şi dacă tabăra de slăbire desfăşura antrenamente excesive sau necorespunzătoare.

Moartea lui Zhou a relansat apelurile la o reglementare atât asupra industriei pierderii în greutate, cât şi asupra industriei influencerilor.

Metode extreme, pentru silueta de vis

În China, ca în mare parte din Asia şi din restul lumii, reţelele sociale sunt inundate de tendinţe nesănătoase şi nerealiste care promovează slăbitul extrem. Experţii în tulburări alimentare şi nutriţie sportivă avertizează că până şi comportamentele aparent sănătoase, cum ar fi creşterea nivelului de exerciţii fizice şi dietele, pot fi dăunătoare atunci când sunt motivate de o imagine corporală negativă şi sunt duse la extrem. În unele cazuri, problemele rezultate pot afecta sănătatea mintală şi pot duce la complicaţii medicale grave, care afectează inima, creierul, ficatul, rinichii şi alte organe.

O tendinţă recentă pe reţelele sociale din China a implicat femei care au pozat în spatele unor foi verticale de hârtie de imprimantă pentru a dovedi că talia lor era atât de subţire încât nu se vedea nici de o parte, nici de alta. O altă modă printre influenceri este de a încărca selfie-uri care arată câte monede pot ţine în clavicule - asta pentru a dovedi cât de slabi sunt. Alţi influenceri îmbracă haine pentru copii pentru a-şi evidenţia fizicul minuscul.

În acelaşi timp, nivelul în creştere al obezităţii în ţară a pus şi mai multă presiune asupra multor femei. Datele recente ale unui sondaj naţional sugerează că mai mult de jumătate dintre adulţii chinezi sunt acum fie supraponderali, fie obezi, potrivit The Lancet, iar ratele de obezitate este de aşteptat să crească.

Există, de asemenea, îngrijorări legate de faptul că unele tabere de slăbit comercializează regimuri din ce în ce mai extreme ca soluţii rapide nerealiste. "Taberele de slăbit proliferează sălbatic şi sunt o mulţime de reclamaţii în privinţa unor afirmaţii false privind sănătatea şi promisiunile pe care le fac. Se întâmplă ca participanţii să aibă de suferit în timpul antrenamentelor, al căror regim nu este nereglementat", a avertizat agenţia de ştiri a statului chinez.

Industriei influencerilor, monitorizată de autorități

Moartea lui Zhou a sporit, de asemenea, monitorizarea industriei influencerilor în general. Industria şi-a atras critici din partea autorităţilor în ultimii ani din cauza stilurilor de viaţă somptuoase pe care unii influenceri le prezintă şi a provocărilor tot mai extreme la care iau parte pentru a-şi atrage publicul.

Această dezbatere a fost reaprinsă luna trecută, când un influencer cunoscut sub numele de "Fratele Trei Mii" a fost găsit mort la doar câteva ore după ce s-a filmat bând mai multe sticle de Baijiu, o tărie chinezească cu un conţinut de alcool cuprins între 30% şi 60%, ca parte a unui concurs online.

Anul trecut, autorităţile au interzis tinerilor sub 16 ani să-i recompenseze pe cei care fac livestream şi au restricţionat accesul acestora după ora 22.00.

Administraţia Naţională de Video şi Televiziune din China şi Ministerul Culturii şi Turismului au luat, de asemenea, măsuri pentru a interzice "31 de comportamente necorespunzătoare ale celor care fac livestream". Printre aceste abateri se numără "încurajarea utilizatorilor de a interacţiona în moduri vulgare", potrivit publicaţiei de stat Global Times.

Comentând ultimul deces şi provocările legate de pierderea în greutate, o postare populară de pe platforma Weibo, asemănătoare Twitter, spune că Zhou a fost "o altă viaţă nevinovată, biciuită de marketing şi de cultura influencerilor".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » O tânără influenceriță din China a murit după ce a încercat să slăbească mai mult de jumătate din greutatea corporală pentru a-şi inspira fanii