"Odihnă veșnică, suflet tânăr!" Alexandru a murit la 21 de ani, după ce a intrat cu mașina într-un copac, în Constanța. În urmă cu un an, tatăl său se îneca în Dunăre
Destin tragic pentru o familie din Hârșova, județul Constanța. În urmă cu un an, capul familiei se îneca în Dunăre, iar acum, fiul și-a pierdut viața într-un cumplit accident la doar câțiva metri de casă.
Alexandru a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac aflat lângă Judecătoria Hârșova. Impactul a fost atât de puternic că tânărul de 21 de ani nu a avut nicio șansă. Salvatorii sosiți la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.
„Astăzi, în jurul orei 1.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, în orașul Hârșova. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 21 de ani, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a conducătorului auto. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, spune IPJ Constanța despre accident.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de tatăl său!"
Vestea morții lui Alexandru a căzut ca un trăsnet printre apropiați. Cei mai mulți au ținut să își exprime durerea în mesaje postate pe pagina de Facebook. „Mie mi s-a facut rau cand am auzit. Imi pare sincer, tare rau. Sper ca Monica sa gaseasca puterea sa treaca peste aceasta mare durere”, „Dumnezeu să- l ierte și să- l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Să vă ajute Dumnezeu să treceți peste această nenorocire!”
„Dumnezeu să l ierte și să-l odihnească în pace! Mare pierdere pentru familie, Dumnezeu să le dea putere,; Condoleanțe familiei! In asemenea cazuri nici nu știi ce să spui,grea pierdere, păcat de tinerețea lui!”, „Dumnezeu să îl odihnească în pace, condoleanțe mamei și fratelui său, mare durere!”, „Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de tatăl său! Sincere condoleanțe familiei! Sănătate și multă putere pentru a trece peste această durere!”, „Dumneze sa-l odihneasca! Pacat de tineretea lui”, „Dumnezeu să il ierte!Durere mare și tristețe!Condoleanțe familiei!”, „Odihna vesnica suflet tanar!”, „Mare durere si tristete, pacat ce soarta..Doamnee Condoleante familiei indurerate..”, sunt doar câteva dintre ele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰