Orar STB. Autobuzele şi troleibuzele din Bucureşti vor respecta programul de transport
Dornic ca în Bucureşti să se renunţe la biletul cu o călătorie şi să se treacă la un tarif orar pentru folosirea mijloacelor de transport în comun, directorul STB, Adrian Criţ, a anunţat că autobuzele şi troleibuzele vor respecta de acum programul de transport.
Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti spune că începând de săptămâna viitoare autobuzele şi troleibuzele vor respecta programul de transport, lucru posibil datorită aplicaţiei existente care creează legătura între dispecerat şi şoferul vehiculului.
"Există investiţii realizate de-a lungul timpului pe partea de digitalizare. Există investiţii care, din păcate, nu au fost utilizate aşa cum trebuia, chiar dacă noi am achiziţionat vehicule cu sisteme de monitorizare, am achitat mentenanţă lunară. Din păcate, la preluarea mandatului, am constatat că unele sisteme nu sunt funcţionale. Drept urmare, în ultima lună, colegii mei s-au preocupat pentru punerea în funcţiune a acestora, astfel încât, de săptămâna viitoare, tot ceea înseamnă autobuze şi troleibuze vor respecta programul de transport. Acest lucru va fi posibil prin aplicaţie existentă, care creează legătura între dispecerat şi şoferul vehiculului, aplicaţie prin care şoferul preia mesaje, răspunde la mesaje şi poate fi monitorizat vizavi de ceea ce se întâmplă", a explicat Adrian Criţ.
Sistemul este deja funcţional pe 1.630 de vehicule, însă nu este implementat încă pe tramvaie.
Aplicaţii şi tarifare la nivel european
Criţ a precizat că îşi doreşte ca STB să utilizeze aplicaţii care sunt deja cunoscute şi promovate la nivel european, nu unele care se modifică şi necesită costuri pentru întreţinere şi dezvoltare. "Ne dorim să ne aliniem la ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană. Ne dorim să utilizăm nu doar nişte aplicaţii care sunt implementate de formă. Aş vrea să scot în evidenţă două aspecte. Avem două aplicaţii care sunt promovate atât pe site-ul nostru, cât şi pe site-ul primăriei, respectiv a ATDBI, şi aici e vorba de Info STB şi de aplicaţia de plăţi online B-Pay. Dacă vorbim de Info STB, în doi ani de la punerea în funcţiune are doar 200.000 de utilizatori. Dacă vorbim de B-Pay, constat cu suprindere că şi dacă s-a făcut promovarea acestei aplicaţii prin fonduri date de către municipalitate, din păcate, veniturile realizate anul trecut au fost de doar 1% din total venituri. Practic, am promovat o aplicaţie de plăţi online cu o sumă de circa de 5 milioane de lei, iar beneficiile au fost de doar 2,4 milioane de lei", a menţionat şeful STB.
Criţ a susţinut că i-a transmis furnizorului acestei aplicaţii că nu mai deţine exclusivitate pe aceasta, iar în perioada următoare vor fi implementate şi alte aplicaţii care sunt deja implementate în UE sau în alte oraşe din România şi care se auto-promovează.
Cu această ocazie, directorul STB a anunţat că îşi doreşte şi scumpirea tarifelor pentru mijloacele de transort în comun, dar mai ales înlocuirea sistemului actual de taxare. Acesta doreşte introducerea unui tarif orar pe mijloacele de transport în comun, care să fie de trei lei, dar şi a unui abonament anual de cel mult 500 de lei. Noile tarife sunt la nivel de propunere momentan şi nu au avut loc dezbateri pe seama lor.
STB își dorește astfel dispariția biletului cu o călătorie, care costă 1,5 lei în prezent, și înlocuirea cu un bilet pe 60 sau 90 de minute a cărui valabilitate este pe toate liniile, pe exemplul oferit de marile oraşe europene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰