Observator » Evenimente » Orașul care și-a transformat zidurile în galerie. Doi artiști dau viață locurilor ignorate

Video Orașul care și-a transformat zidurile în galerie. Doi artiști dau viață locurilor ignorate

Diana Severin | Timp citire: 3 minute
Publicat la 29.08.2026, 20:39 | Modificat la 29.08.2026, 20:39

Pereţii gri şi spaţiile uitate ale Craiovei se transformă, tuşă cu tuşă, în opere de artă. Doi tineri artiști înfrumuseţează urbea cu picturi de mari dimensiuni, care îi fac pe trecători să se oprească și să admire locuri pe care până acum încercau să le ignore. Fiecare operă are o poveste şi este strâns legată de locul unde este pictată.

"Aici ne-am folosit de spaţiul arhitectural pe care îl aveam. Nu ştiam ce să facem cu acesta ca să creăm o senzaţie 3D şi ne-am gândit să facem un chioşc de ziare. Aici e un domn care a cumpărat un ziar de la chioşcul respectiv", a spus un artist.

Brâncuși, Caragiale și Ecaterina Teodoroiu, inspirație pentru picturile murale

Unii trecători cred că domnul din pictura murală seamănă cu Brâncuşi. Artiştii spun că nu l-au avut în gând pe maestru, dar se bucură că publicului i se pare că vede o asemănare. Operele celor doi tineri pictori umplu de culoare oraşul: un colţ de Belle Epoque, un portret de-al lui Caragiale, un moment istoric, o ilustraţie cu Nicolae Romanescu sau o operă dedicată Ecaterinei Teodoroiu.

Articolul continuă după reclamă

"Aici avem pe Ecaterina Teororiu pentru că, din informaţiile pe care le avem, ar fi studiat aici, la Elena Cuza şi am încercat foarte mult să ne inspirăm şi din spaţiul pe care îl avem aici, copacii sunt stilul natural pe care îi au cei din faţa de la Elena Cuza. Până şi gardul ne-am inspirat din cel de la Elena Cuza", a afirmat artistul.

Două săptămâni de muncă pentru fiecare pictură murală

În funcţie de dimensiunea picturii, Andrei şi Bianca lucrează cam două săptămâni la fiecare operă.

"Eu mă ocup în principal de schiţe. Îninte ca pictura să fie făcută pe perete facem o schiţă, un colaj digital, pe care ulterior îl proiectăm pe perete", a declarat Bianca Stancu, artistă.

"Depinde de spaţiul în care ne aflăm. Încercăm să îmbinăm şi partea arhitecturală în compoţiliile noastre picturale pe care le facem", a afirmat Andrei Toniţa, pictor.

Pe acelaşi subiect

Cei care trec pe aici au parte de o adevărată călătorie înapoi în timp. Istoria prinde viață sub ochii lor, iar arta devine, în același timp, o sursă de inspirație, de motivație și o punte de legătură cu timpurile de altădată.

Trecătorii se opresc să admire zidurile transformate în povești

Turiștii, dar și locuitorii orașului, se opresc să admire operele.

"E foarte frumos. Impresionant şi foarte mare". "Cred că e foarte frumos. Ai cărămizile roşii acolo şi deasupra îi ai pe acei copii, care par să fi fost acolo în urmă cu 100 de ani. Şi merge foate bine cu cărămizile vechi şi centrul vechi al oraşului". "E o combinaţie între modern, nou, vechi şi arhitectura păstrată. Mi se pare că se îmbină". "Arată oraşul mai frumos. E o idee extraordinară", au spus turiştii şi localnicii.

Lucrările sunt aprobate şi finanţate de primăria oraşului. Cei doi artişti au realizat în ultimii ani mai mult de 20 de astfel de picturi murale atât în ţară, în Cluj Napoca, Timişoara sau Bacău, cât şi peste hotare.

Diana Severin

Cu o experiență de șapte ani în jurnalism, relatează din Oltenia cele mai importante evenimente și aduce în prim-plan subiecte de interes public.

Like