Video "Tot nu m-am săturat". Reacţia unui copil la parada păpuşilor gigant de la festivalul din Craiova
Cât de mare poate fi o păpuşă? Depinde. La Craiova, răspunsul este foarte, foarte mare. Atât de mare încât aseară a fost nevoie de o stradă întreagă pentru poveştile lor. Iar mii de spectatori au vrut să le vadă. Dinozauri, zâne, personaje fantastice şi un oraş întreg care, pentru câteva ore, a uitat de griji şi a privit în sus. Pentru că la Craiova, poveştile au devenit gigant.
Craiova a fost neîncăpătoare aseară. Mii de oameni au ieşit pe străzi să vadă parada păpuşilor gigant care, în fiecare an, deschide festivalul Puppets Occupy Street.
Cine a ajuns la festival are parte de un spectacol impresionant de culoare, lumină și multă imaginație. Pentru copii este, cu siguranță, o experiență de neuitat, iar pentru adulţi, o frumoasă întoarcere înapoi în copilărie.
"Sunt super distractivi, sunt foarte artistici, arată super bine.", spune o fetiţă.
"Nici n-am replici ce să zic. E prea frumos! Vin aici de ani întregi şi tot nu m-am săturat şi nici n-o să mă satur.", adaugă un băiat.
Iar magia nu a ţinut cont de vârstă.
"Mă simt din nou ca în copilărie. Foarte frumos!", adaugă un bărbat.
Ediţia din acest an are ca temă "Stardust" - Praf de stele.
"Vom avea concerte, vom avea spectacole cu acrobaţi, spectacole aeriene, spectacole de circ, spectacole de foc pentru cei mici. Vor experimenta diferite jocuri senzoriale, kinetice.", explică Geo Dinescu, organizator.
Printre cei impresionaţi de atmosfera festivalului s-a aflat şi - mai nou - românul Charley Ottley.
"Îmi place, pentru că au creat un eveniment, care nu adună doar oamenii din oraş împreună, în Oltenia, ci şi pe cei din afară. Deci chiar e un eveniment internaţional.", spune Charlie Otlley.
Timp de o săptămână, Craiova va avea spectacole de teatru, de animaţie, reprezentaţii în aer liber, concerte, expoziţii, dar şi ateliere pentru copii şi adulţi.
Cu o experiență de șapte ani în jurnalism, relatează din Oltenia cele mai importante evenimente și aduce în prim-plan subiecte de interes public. ➜
