Video Oraşul din România care stă la mila unei reparaţii în stilul "Dorel", cu doi salcâmi proptiţi. Ce se întâmplă dacă cedează complet
"Dorel" a dat lovitura de graţie, la Dolhasca. Alimentarea cu apă şi rezerva strategică a oraşului stau în doi pari, după ce peretele bazinului s-a fisurat, iar autorităţile s-au gândit să-l cârpească, ingenios, cu doi salcâmi. Primarul admite că soluţia este cel puţin neobişnuită, dar promite că un nou bazin va fi instalat peste două luni. Până atunci, merge şi aşa.
"Uite ce au făcut! Ferească... Uite cum ţâşneste de acolo! Au pus doi salcâmi pe alt salcam! Au lipit aici... Ferească Dumnezeu!", arată un localnic. Până la Dumnezeu, puteau feri oamenii. Doar că, atunci când bazinul de apă care alimentează oraşul a dat semne că cedează, autorităţile au găsit o soluţie de avarie sută la sută românească: două proptele.
Bazin "reparat" cu doi salcâmi proptiţi
"Am fi făcut mai inginereşte acea proptea, dar tot o proptea trebuia făcută. Am intervenit noi, cu angajaţii din primărie. Ar fi fost culmea să mai dau şi bani pentru acea improvizaţie", a declarat Decebal Dumitru Isachi, primarul din Dolhasca.
"Reparaţia nu a rezolvat complet problema bazinului. Apa se prelinge pe lângă lemnele puse aici", arată Angela Bertea, reporter Observator. "Cârpeală! Oamenii care nu se pricep, cârpesc!", crede un localnic. "Lucru de mântuială! Cum poţi să pui doi pari să susţină un butoi de nu ştiu câţi metri cubi!?!", se întreabă altcineva. "Sunt cazuri şi mai rele! Nu putea face altceva mai mult", spune un bărbat.
Localnicii trăiesc cu teamă
Bazinul e vechi de 20 de ani şi, încă de anul trecut, expertizele arătau că există riscul să cedeze şi trebuie înlocuit urgent. "Am obţinut avizele pentru înlocuirea acelui rezervor. Va fi şi cu o capacitate mai mare, respectiv cu 250 de metri cubi mai mare", adaugă Decebal Dumitru Isachi, primarul din Dolhasca.
Până atunci, oamenii se roagă să nu se reverse apa din bazin. Şi se uită la lucrarea şubredă ca la drobul de sare. Pică, nu pică... "Cedează, riscă să nu mai fie apă", spune o femeie. "Să nu inundeze case şi cele de pe acolo, biserica, cimitirul!", se teme un bărbat.
Noul bazin costă 900.000 de lei
Noul bazin de apă va fi instalat în cel mult două luni şi a costat peste 900.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰