Observator » Evenimente » Oraşul în care poți găsi icoana Sfintei Parascheva sculptată în ciocolată

Video Oraşul în care poți găsi icoana Sfintei Parascheva sculptată în ciocolată

Editor Clara Mihociu | Timp citire: 4 minute
Publicat la 03.10.2026, 16:01 | Modificat la 03.10.2026, 21:26

În timp ce pregătirile pentru cel mai mare pelerinaj religios din ţară sunt în toi, ciocolatierii ieşeni nu au stat degeaba şi au pregătit surprize cei care vin acolo. Ediţia aniversară a festivalului ciocolatei le-a pus imaginaţia la încercare, iar operele au impresionat şi prin aspect, dar mai ales prin aromele neobişnuite. "Vedeta" festivalului de anul acesta este o biserică cu chipul Sfintei Parascheva, realizată din cea mai fină ciocolată.

Ciocolata simplă este istorie. Deja vorbim despre adevărate opere de artă, atât când vine vorba de formă, cât și cât vine vorba despre gust.

Dar vedeta festivalului în acest an rămâne această sculptură în ciocolată, care impresionează și prin dimensiuni, dar și prin aspect. Este o biserică și nu una obișnuită, așa că avem făcută icoana Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pofticioşii au fost aşteptaţi şi cu alte surprize din ciocolată

S-a lucrat două săptămâni la această sculptură din ciocolată și atrage într-adevăr toate privirile celor care ajung la festival. Dar nu este singura care impresionează prin forma, avem și aceste flori. Lângă flori întotdeauna merge ciocolata și le oferim în general cadou, atât florile cât și ciocolata.

Articolul continuă după reclamă

Cum ar fi însă să oferim o floare din ciocolată și să arate astfel? Nici nu pare la prima vedere că ar fi ciocolată, este făcută manual, la fel ca multe alte tipuri de ciocolată pe care le-am găsit aici. Avem și acest ceas de firmă, la fel făcut din ciocolată.

Dacă este să vorbim despre gusturi, și aici aromele sunt dintre cele mai diverse. Cei care țin la imunitate au varianta unei praline care are cătină, sau una cu usturoi negru. De asemenea am văzut și cu piper și multe alte arome. Important este doar să ajungem aici, să ne placă ciocolata, dar cui nu-i place ciocolata?

Între vitrinele pline cu bomboane, se înalţă o adevărată operă de artă

Ciocolată cât vezi cu ochii. În diverse forme. Cu diverse culori. E greu să rezişti sau să pleci acasă cu mâna goală. Dar între vitrinele pline cu bomboane, se înalţă o adevărată operă de artă. Anul acesta, Delia, a ales să se lase inspirată de credinţă.

Pe acelaşi subiect

"Am venit cu ideea de a crea o mini bisericuţă în gest de, să îi spun ofrandă. Mulţumire pentru tot ce face pentru mine şi în plus copiii mei poartă numele de Paraschiv şi Paraschiva şi dorinţa lor a fost să creez o biserică", spune Delia Păduraru, ciocolatier. 

O mini bisericuţă lucrată cu multă migală. Cu detalii impresionante. Chiar şi o icoană. Iar dacă florile adevărate se ofilesc, cele din ciocolată pot deveni un cadou pe care îl și poți savura. Artizanii spun însă că forma este doar începutul. Adevărata provocare este gustul.

"Conţine ciocolată, alune de pădure în ciocolată şi este un produs destul de bine vândut, fiind un cadoul special pentru doamne", explică Cojocaru Valentina, ciocolatier. 

Pe lângă texturi şi modele impresionante, aromele au jucat un rol important

"Avem o pralină cu cătină şi morcov, e un caramel. E de toamnă şi chiar e de imunitate pentru că cătina este într-o cantitate destul de mare. Avem o pralină cu vin roşu cabernet sovereign şi fetească regală. E un vin de la noi din zonă. Avem o pralină cu citrice şi ulei de măsline. Înăutru are o capsulă de ulei de măsline, un pat de fructe, de citrice şi jos o cremă foarte explozivă de citrice", spune Alina Goidea, ciocolatier. 

Partea cea mai bună la astfel de este că putem să degustăm de la fiecare ciocolatier în parte. Vedem ce ne place şi abia mai apoi cumpărăm ca să fim siguri că plecăm acasă cu ciocolata noastră preferată. Pentru mine decizia a fost una simplă. Aceste boabe de cafea învelite în ciocolată gold. Au gust de cappuccino.

"Cred că merită, pentru că e calitate la preţ de artă, care poate consta şi într-un cadou inedit", spune o persoană. 

Pasiunea românilor pentru ciocolată se vede și în cifre. Piața produselor din ciocolată a trecut în 2025 de 800 de milioane de euro, potrivit estimărilor Euromonitor. România consumă însă doar aproximativ 2,5 kilograme de ciocolată pe locuitor, anual, în timp ce în Polonia consumul ajunge la aproape 6 kilograme, iar în Germania trece de 8. 

Clara Mihociu

Reporter Corespondent la Observator, Antena 1, în Iași de 8 ani, cu 11 ani experiență în jurnalism generalist, a relatat de la toate evenimentele majore de toate felurile din Moldova. ➜

Like