(P) Investiții de peste 10 milioane de euro în laboratoarele REGINA MARIA, pentru siguranța diagnosticului
Numărul de laboratoare REGINA MARIA s-a mărit proporțional cu extinderea națională a Rețelei, Laboratorul Central continuând să proceseze cele mai mari volume prin aparatura ultraperformantă și să conducă eforturile de cercetare ale Rețelei.
Prin investițiile realizate în divizia de laboratoare clinice, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA se implică activ în sănătatea românilor, fiind primul operator privat din România care a început anul trecut procesarea testelor RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19. Datorită celor peste 10 milioane de euro investiți, laboratoarele Rețelei asigură acuratețe în diagnosticare, reducerea erorilor umane și ramân un partener de încredere în gestionarea sănătății populației în timp de pandemie.
Laboratorul Central REGINA MARIA este primul centru de referință Roche Diagnostic, după ce a introdus, în premieră în România, sistemul preanalitic cobas 8100 și analizorul de imunologie cobas e801, având o viteză de lucru de 300 de teste/oră și 48 de canale pentru reactivi. Astfel, eroarea umană este aproape de zero, iar 90% dintre rezultatele de biochimie și imunologie sunt furnizate în aceeași zi. Fiecare probă recoltată este asociată unui cod de bare unic, ceea ce asigură trasabilitatea probei și calitatea rezultatelor. În plus, fiecare buletin de analize poartă atestarea specialiștilor REGINA MARIA acreditați să utilizeze cele mai noi tehnologii de laborator.
Astăzi, serviciile întregii Rețele au ajuns la 38 de laboratoare, dotate cu sisteme medicale în premieră în România, iar studiile desfășurate prin intermediul acestor facilități ajută în egală măsură pacienți și autorități pentru a lua decizii informate referitoare la sănătate.
„Sunt peste 11 ani de când povestea diviziei de laboratoare REGINA MARIA a luat naștere. Protagonistul în această poveste este și va fi mereu pacientul, ale cărui nevoi ne-am asumat să le deservim la cele mai înalte standarde ale actului medical – constant, cu promptitudine. Anul de cumpănă, cel ce tocmai a trecut, a avut rolul său: să ne învețe despre importanța de a fi prezenți și de a ne adapta constant” – menționează Dr. Andreea Alexandru, medic primar medicină de laborator, director medical Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA.
Partener de încredere în gestionarea sănătății populației în timp de pandemie. Primul furnizor privat implicat în testarea COVID-19
În anul de debut al pandemiei COVID-19, moment în care sistemul medical din România a fost direct afectat, mediul privat a contribuit semnificativ la reducerea presiunii resimțite. În ciuda propriilor provocări de business, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a continuat investițiile în infrastructura și echipamentele diviziei de laboratoare, reușind astfel să pivoteze sursa creșterii către serviciile cu cerere mare în pandemie.
„Am fost primul furnizor privat care a testat PCR în parteneriat cu statul, pentru că aveam deja echipamentele necesare în dotarea Laboratorului Central. Explicația vine exclusiv din interesul real al colegilor din laborator de a găsi o soluție imediată de testare a virusului. De aceea, am fost pregătiți din punct de vedere tehnologic și am continuat să investim în extinderea rețelei, care numără acum 9 laboratoare de genetică și biologie moleculară, pregătite să proceseze teste RT-PCR. Tot datorită pasiunii medicilor de laborator, am putut demara și studiile referitoare la imunizarea populației: de anul trecut, aceștia adună și interpretează date importante pentru întregul sistem medical.”, detaliază Olimpia Enache, COO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Până în acest moment, laboratoarele REGINA MARIA au procesat peste 500.000 de teste RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19. Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a pus în funcțiune 9 laboratoare de biologie moleculară, iar capacitatea de procesare a testelor RT-PCR a crescut de 10 ori față de anul trecut, ajungând la o capacitate de peste 4.000 de teste pe zi, cu rezultate eliberate într-o zi lucrătoare.
De asemenea, Laboratoarele Rețelei de sănătate REGINA MARIA pun la dispoziție cea mai performantă și precisă tehnologie de testare serologică, pentru testarea răspunsului imun la infecția cu COVID-19 sau după vaccinare.
Investițiile în digitalizare oferă pacienților Rețelei acces rapid către rezultatele testelor efectuate, de orice natură ar fi acestea, prin simpla accesare a contului din aplicația mobilă REGINA MARIA sau folosind site-ul www.reginamaria.ro. Toate analizele efectuate în Rețea sunt disponibile în secțiunea dedicată Dosarului Medical, pentru a putea fi corelate oricând cu istoricul medical personal al fiecărui pacient.
Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este liderul serviciilor medicale private din România.
Recunoscută pentru calitatea serviciilor medicale, REGINA MARIA este singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 13 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor peste 310 clinici partenere. Compania reunește aproape 7.000 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 4.5 milioane de pacienți.
Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 640.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 130 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.
În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare 9 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de peste 4000 teste RT-PCR/zi și procesând până acum peste 500.000 de teste la nivel național.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰