Noutăţile anului şcolar 2018-2019. Părinţii cer vacanţe mai lungi pentru copii (Video)
Părinţii îşi doresc vacanţe lungi şi dese pentru copiii lor. Este rezultatul unui chestionar realizat de Ministerul Educaţiei săptămâna trecută.
Părinţii îşi doresc vacanţe lungi şi dese pentru copiii lor. Este rezultatul unui chestionar realizat de Ministerul Educaţiei săptămâna trecută. Aproape 40 de mii de persoane au fost consultate.
Aproape 30 de mii, adică 80% dintre cei chestionaţi au declarat ca noul an şcolar ar trebui să înceapă pe 17 septembrie şi nu pe 10.
Mai mult, peste 70% dintre cei care au acceptat să răspundă la întrebări cred că elevii trebuie să aibă o vacanţă de iarnă şi de primăvară cu o durată de 3 săptămâni. În plus, aproape 60% sunt de acord şi cu o vacanţă intersemestrială.
Un procent mai mic, puţin peste 50% dintre cei chestionaţi consideră că durata anului şcolar nu ar trebui să depăşească 34 de săptămâni. Părerile ar putea fi decisive pentru structura noului an şcolar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰