Patrizia Paglieri, declarații exclusive despre Asia Express: ”Este prima emisiune la care particip pe care o voi urmări”
Premiera sezonului 4 Asia Express are loc pe 18 septembrie, de la 20:00, pe Antena 1, iar vedetele sunt nerăbdătoare să revadă ,,experiența vieții lor” derulată pe micile ecrane. Patrizia Paglieri, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari chefi din România ce face echipă pe Drumul Împăraților cu fiul ei, Francesco, a mărturisit că Asia Express este primul show televizat în care a participat și pe care vrea cu tot dinadinsul să îl urmărească.
”Până acum nu m-am uitat la emisiunile în care am fost invitată. Dar de data aceasta sunt atât de curioasă să văd prin ce provocări au trecut și celelalte echipe, să îmi amintesc de toate locurile prin care am fost, încât vreau neapărat să mă uit la fiecare ediție!”, a declarat aceasta. În timpul competiției, la finalul fiecărei zile, Patrizia și Francesco povesteau despre peripețiile prin care au trecut în cursa celui mai dur reality-show. Locurile inedite pe care le-au văzut și experiențele trăite împreună sunt o amintire frumoasă, iar acum amândoi sunt nerăbdători să își urmărească parcusul pe Antena 1, de data aceasta din postura de telespectatori.
Gata să-și testeze limitele, Patrizia și Francesco au trecut prin nenumărate provocări încă din prima etapă a show-ului. Cum a făcut față echipa formată din mamă și fiu într-o aventură care i-a provocat atât fizic, cât și psihic, telespectatorii pot urmări începând cu 18 septembrie, căci cel mai așteptat reality-show al momentului, Asia Express – Drumul Împăraților, revine la Antena 1. Spre bucuria celor din fața micilor ecrane, prima săptămână de difuzare va avea 5 ediții consecutive. Marea premieră a sezonului 4 Asia Express poate fi urmărită sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, de la 20:00 și luni, marți și miercuri, 20,21 și 22 septembrie, de la 20:30.
Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină în cel de-al patrulea sezon al celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Împăraților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰