Patru persoane rănite, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren, în Vrancea. Şoferul beat a fugit de la locul accidentului
Patru persoane au fost rănite după ce un tren a lovit mașina în care se aflau. Șoferul care nu a respectat culoarea roșie a semaforului era beat și a fugit de la locul producerii accidentului.
![Imagini de la faţa locului](https://img.observatornews.ro/0/2022/10/23/494060/befunky-collage-19-b2b64246.webp?w=430&f=2&v=2)
Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit IPJ Vrancea, la ora 03.30, prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în pasajul CF Haret, la kilometrul 222 de pe magistrala CF 500, un tren de marfă care circula între Bacău și Constanța a acroșat un autoturism în care se aflau cinci persoane, relatează mediafax.ro.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că șoferul nu a respectat culoarea roșie a semaforului din pasaj și mașina a fost acroșată de ultimul vagon al trenului. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, dar viața lor nu este în pericol.
Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului
După producerea accidentului, șoferul în vârstă de 34 ani, din Mărășești, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. După ce a fost găsit, el a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe calera ferată nu au fost înregistrate întârzieri în urma incidentului.
Șoferul este cercetat penal într-un dosar de conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰