Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sf. Parascheva 2024. Momentul special petrecut în cea de-a doua seară a pelerinajului: "Nu cred că o să mai ajungă la noi în țară vreodată"

În cea de-a doua seară a pelerinajului la Iași, dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, un moment special a marcat evenimentul religios: aducerea Moaștelor Sfântului Pantelimon. Acestea au ajuns din Muntele Athos, locul unde doar bărbaţii au acces.

de Redactia Observator

la 10.10.2024 , 09:00

Moaștele Sfântului Pantelimon au fost întâmpinate cu profundă emoție de sute de credincioși și de un sobor de preoți, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași. Mii de pelerini s-au adunat cu lumânări aprinse la acest moment de rugăciune și reculegere. Printre cei prezenți s-a numărat și o familie cu cinci copii, venită special din Botoșani pentru a lua parte la procesiune.

"În fiecare an venim la sărbătoare şi la procesiune cu toţi copii, toţi 5 şi ne bucurăm de ajutorul ei", spune un pelerin.

Mii de pelerini s-au adunat cu lumânări aprinse 

Vezi și

Sfântul Pantelimon este cunoscut în rândul credincioşilor pentru puterile sale vindecătoare.

Pe acelaşi subiect

"Ne rugăm bunului Dumnezeu ca harul său, care a lucrat prin Sf. Pantelimon, atât în timpul vieţii sale, el a fost medic, a fost taumaturg, vindecător. Cât şi după trecerea sa la cele veşnice, să lucreze şi pentru credincioşii care vin cu evlavie şi cu credinţă", Preot Lucian Apopei, director Comunicare MMB.

După ce moaștele au fost așezate sub baldachinul împodobit cu flori, pelerinii au avut ocazia să se închine atât la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, cât și la cele ale Sfântului Pantelimon.

"Am vrut să venim pentru Sf. Pantelimon pentru că este deosebit, pentru că capul Sf. Pantelimon nu cred că o să mai ajungă la noi vreodată sau dacă o să ajungă o să fie foarte rar", spune un enoriaș.

"Părticele din Sf. Pantelimon mai găsim la noi în ţară, dar capul Sf. Pantelimon nu cred că mai ajunge prea repede", spune un alt credincios.

În primele două zile ale pelerinajului, aproximativ 40.000 de persoane au venit să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, evenimentul atrăgând an de an mii de credincioși din întreaga țară.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Sf. Parascheva 2024. Momentul special petrecut în cea de-a doua seară a pelerinajului: "Nu cred că o să mai ajungă la noi în țară vreodată"