Video Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Un student palestinian, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioși: "Am găsit liniște și pace aici"
A început cel mai mare pelerinaj al anului, în capitala Moldovei. Credincioşi din toată ţara au ajuns la catedrala din Iaşi şi s-au aşezat la rând pentru a se închina primii la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva. De anul acesta, pentru credincioşi există şi un telefon al pelerinului, iar oamenii nu s-au sfiit şi l-au folosit din prima zi.
Ora 6 dimineaţa. Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă în curtea Mitropoliei din Iaşi într-o procesiune impresionantă. Zeci de preoţi au purtat-o pe umeri în jurul catedralei până la baldachinul îmbrăcat în flori.
Primii pelerini care au trecut pe la sfintele moaşte au fost cei sosiţi cu o zi înainte.
"Foarte mult, foarte mult în fiecare an chiar. Probleme de infertilitate", spune o mămică, întrebată dacă s-a rugat la sfânta raclă.
7.000 de credincioşi au venit numai din Voluntari, de lângă Bucureşti. Este deja o tradiţie, Printre credincioşi este şi Florentina care s-a întors la Cuvioasă Parascheva să ceară vindecare.
- Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Peste 10.000 de credincioşi stau la coadă ca să se închine la moaşte
- A început Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi la moaşte
- Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Povestea tinerei care şi-a donat hainele săracilor, s-a retras în pustietate şi...
"Am venit să mă rog să mă fac bine. Am simțit așa că o chemare", spune tânăra.
"Întruna, sunt bolnavă și de cancer și asta dar Dumnezeu mi-a ajutat și am venit", a răspuns o altă enoriaşă care vine anual, de 13 ani.
În prima zi de pelerinaj fluxul de persoane a fost mai mic, la fel şi număprul de ore de aşteptare. Tocmai de aceea mulți din cei care au venit azi au avut la dispoziţie mai mult timp la raclă pentru a se închina şi au fost lăsaţi să îşi spună rugăciunea în tihnă.
Anul acesta, în premieră, credincioşii pot suna şi la telefonul pelerinului. Numai în prima zi au fost 20 de apeluri.
"Ne întreabă dacă e deschisă catedrala și pe timp de noapte. Ne-au mai întrebat cum pot ajunge până aici la Iași sunt și întrebări la care poate nu avem răspuns, dar încercăm măcar să-i direcţionăm", spune Lucian Apopei, Purtător de cuvânt MMB.
În ajutorul pelerinilor sunt şi 700 de voluntari
Printre ei l-am găsit pe Asla, un palestinian de 28 de ani pentru care România este acasă de 8 ani. Tânărul este student la Medicină Dentară şi de trei luni este ortodox cu acte în regulă.
"E ceva minunat adică eu văd oamenii simpli care vin să îndeplinească dorințe ce vor în viață. Am găsit liniște și pace aici am simțit harul care e foarte frumos. Şi în sfârșit m-am îmbrăcat cu hainele lui Hristos și sunt bucuros și foarte fericit", spune Asla Rabia, voluntar.
Până marţi, când se încheie pelerinajul, sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi. Deja în prima zi, au trecut pe la raclă peste 10.000 de pelerini.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰