Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pelerinajul la Sfânta Parascheva începe mai devreme. Credincioşii se pot închina la moaştele Sfintei începând cu 7 octombrie, la Catedrala Metropolitană

Cel mai mare pelerinaj ortodox din estul Europei, al Sfintei Parascheva, de la Iaşi, începe anul acesta mai devreme, adică pe 7 octombrie. Dacă în alţi ani, preoţii pregăteau totul în jurul datei de 10 octombrie, acum pelerinii se vor putea închina mai multe zile la racla cu sfintele moaşte. Astăzi a fost montat baldachinul care urmează să fie îmbrăcat în flori.

de Redactia Observator

la 28.09.2023 , 20:04

Baldachinul unde racla cu trupul sfânt al Cuvioasei Parascheva a fost ridicat, ca în fiecare an, în curtea catedralei şi urmează să fie împodobit cu flori. Credincioşii care au vrut să se închine în tihnă au venit încă de pe acum la biserică.  

Pelerinajul la Sfânta Parascheva începe pe 7 octombrie

Femeie: Am zis să venim şi noi la Sfântă înainte să fie aglomeraţie mai mare. Acum e mai uşor pentru noi. 

Vezi și

Femeie: Se simte aici harul divin care ne ajută pe toţi să o cinstim pe Preasfânta Parascheva care se luptă mereu pentru binele oamenilor. 

Pe acelaşi subiect

Bărbat: Eu unul n-am mai fost de multă vreme, de prin anii 80, când eram la facultate. 

Pelerinajul va începe în premieră anul acesta cu o săptămână înainte de 14 octombrie, ziua prăznuirii. 

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi aşezată în curtea Catedralei Metropolitane

Lucian Apopei - purtător de cuvânt - Mitropolia Moldovei și Bucovinei: Sâmbătă dimineaţă, pe 7 octombrie, după citirea acatistului, începând cu ora 06:00 în Catedrala Mitropolitană şi după tradiţionala procesiune cu Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, racla va fi aşezată în baldachinul special amenajat, iar credincioşii se vor putea închina. Un moment deosebit va fi duminică seara, când de la ora 19:00 va avea loc tradiţionala procesiune Calea Sfinţilor.

Sutele de mii de credincioşii aşteptaţi se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Andrei Criteanul, supranumit exarhul cântăreţilor bisericeşti. De mai bine de 350 de ani, oamenii din ţară şi de peste hotare vin la Iaşi să îi spună Sfintei necazurile şi să ceară ajutor. 

Femeie: Venim să ne rugăm pentru sănătate, pentru îndreptarea păcatelor. Aici e locul unde ne regăsim, ne reculegem.

Slujbele vor putea fi urmărite şi de la distanţă. În mai multe locaţii din oraş vor fi amplasate ecrane de mari dimensiuni unde vor rula imagini live de la procesiune.

Sfânta Parascheva s-a născut aproape de Istanbul, în prima jumătate a secolului al XI-lea. A moştenit o mare avere de la părinţi, dar a dat totul săracilor şi şi-a dedicat întreaga viaţă Mântuitorului. Se spune că este izvor de binecuvântare sufletească şi trupească pentru cei care o cheamă în rugăciune. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Pelerinajul la Sfânta Parascheva începe mai devreme. Credincioşii se pot închina la moaştele Sfintei începând cu 7 octombrie, la Catedrala Metropolitană