Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pelerinaj la Sfânta Parascheva 2023. Povestea tinerei care şi-a donat hainele săracilor, s-a retras în pustietate şi a murit la 27 de ani

În doar câteva zile, Iaşul se transformă în capitala ortodoxiei. Începe Pelerinajul la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, cel mai mare din estul Europei. Povestea Sfintei din Epivat explică ușor motivele care îi aduc pe oameni în număr atât de mare la Iaşi.

de Redactia Observator

la 27.09.2023 , 18:31

Imaginile de la Iaşi fac înconjurul țării în fiecare an, în luna octombrie. Sute de mii de oameni vin la cel mai mare pelerinaj creştin ortodox din Estul Europei. Mulți nu cunosc întreaga poveste a celei numite "protectoarea Moldovei".

Preot Elisei - stareţul Mănăstirii Sfântul Trei Ierarhi: Sfânt Parascheva este făcătoare de minuni. A fost considerată aşa, in felul acesta, inca din vremea cand era in satul ei natal, Epivat, unde s-a născut.

Lucian Apopei - purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei și Bucovinei: A avut o viață de sfântă încă din pruncie. La vârsta de 10 ani a auzit la biserică îndemnul mântuitorului prin glasul preotului: cine vrea să se mântuiască, să mi ia crucea și să mi-o dea mie. Din acel moment, viața ei a fost un pelerinaj, o căutare a celor sfinte

Vezi și

Tânără fiind, sfânta a fost cerută în căsătorie de mai mulţi tineri, refuzându-i pe toţi. Dorinţa tinerei era să se retragă în pustie şi astfel a plecat de acasă fără să le spună părinţilor săi. La vârsta de 25 de ani, cuvioasa a fost îndemnată de un înger să se întoarcă la familia sa, după cum arată scrierile părinţilor. Atunci sfânta a revenit în Epivat, unde tradiţia spune că a întemeiat un cămin pentru săraci şi orfani şi a avut grijă de biserica Sfinţilor Apostoli.

Un pelerinaj care a durat o viaţă

Parascheva a murit la 27 de ani şi a fost îngropată ca un om de rând. După mai mult timp, unui credincios i s-a arătat în vis.

Lucian Apopei - purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei și Bucovinei: Creștinul nostru Gheorghe sapă și o găsește pe sfânta cuvioasă Parascheva neputrezită, purtând un miros deosebit de mir. Semne ale sfințeniei acesteia.

Preot Elisei - stareţul Mănăstirii Sfântul Trei Ierarhi: În anul 1641 a fost adusă din Constantinopol şi aşezată în această nişă din biserica Sf Trei Ierarhi. În acest loc a fost cinstită, venerată Sfanta Parascheva timp de 280 de ani.

Mânăstirea cu lacra sfântă a luat foc, două secole mai târziu

Minunea a făcut ca de moaşte să nu se atingă nici măcar fumul.

Preot Elisei - stareţul Mănăstirii Sfântul Trei Ierarhi: Unul dintre sfinții manastirei a uitat o lumânare aprinsă, iar paraclisul respectiv a fost cuprins de flăcări. A ars în întregime, spun documentele vremii.

"Imediat după incediu, în 1888, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate aici, la Catedrala Moldovei şi Bucovinei din Iaşi şi aici au rămas până în prezent. Vedem şi acum, în fiecare zi oamenii vin să se închine la moaştele sfintei. Cei mai mulţi însă, se adunnă în preajma hramului, pe 14 octombrie. Sute de mii de pelerin vin din toată ţara, dar şi din străinătate în perioada aceea, aici", transmite Clara Mihociu, reporter Observator.

De aproape patru secole oamenii vin şi se roagă în Iaşi.

Pelerină: Am avut un sentiment aşa, când am ajuns la ea. Mă ajută.

Pelerină: Ne ajută, ne dă putere, ne dă linişte. 

Pelerină din Bosnia Herţegovina: Este un miracol pentru mine să fiu aici. Şi simt pace în sufletul meu. Am venit pentru asta aici şi am primit-o. Ea mi-a dat-o.

Anul acesta, marele pelerinaj începe pe 7 octombrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri sociale » Pelerinaj la Sfânta Parascheva 2023. Povestea tinerei care şi-a donat hainele săracilor, s-a retras în pustietate şi a murit la 27 de ani