Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziţii de amploare în Bucureşti şi Ilfov, după bătaia din Pantelimon. Şeful Poliţiei Capitalei coordonează operaţiunea

Poliţiştii fac marţi dimineaţă 11 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov în dosarul deschis după ce două familii s-au bătut în oraşul Pantelimon, iar apoi conflictul a continuat la camera de gardă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală, unde fuseseră transportaţi unii dintre cei răniţi în urma conflicultului şi unde a fost distrusă aparatură.

de Eduard Marin

la 24.09.2024 , 08:42

”În această dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectorului 2, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, Poliţiei Sectorului 3, Serviciului Acţiuni Speciale, Poliţiei Canine, împreună cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal ce se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe”, anunţă marţi dimineaţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii amintesc că, la data de 21 septembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către angajaţii unei unităţi medicale din Sectorul 2, cu privire la un scandal la camera de gardă. Unitatea sanitară invocată în comunicatul Poliîiei este Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală.

Peste 300 de poliţişti şi jandarmi, în operaţiune

Vezi și

”În vederea administrării materialului probator, în această dimineaţă, poliţiştii Capitalei pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, pentru depistarea persoanelor, precum şi a bunurilor de interes în cauză.”, precizează Poliţia Capitalei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Cercetările sunt continuate  tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

În urma investigaţiilor au fost identificate 19 persoane implicate în incident. 12 dintre persoanele participante la conflict au fost audiate, iar pentru 6 dintre acestea au fost emise mandate de arestare preventivă. Alte 4 persoane sunt în spitale pentru investigaţii medicale, aflându-se sub paza poliţiştilor. La acest moment sunt căutate alte 3 persoane care au fost identificate ca fiind participante la conflict.

Eduard Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Percheziţii de amploare în Bucureşti şi Ilfov, după bătaia din Pantelimon. Şeful Poliţiei Capitalei coordonează operaţiunea