Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Pericol de explozie, după ce o cisternă cu motorină s-a răsturnat pe DN 2, în Neamţ. Traficul, oprit complet

O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat pe DN 2 Bacău-Roman, în zona localităţii Secuienii Noi, judeţul Neamţ. Traficul este închis complet pe ambele sensuri, existând pericol de explozie. Nicio victimă nu a fost raportată.

de Redactia Observator

la 04.05.2023 , 12:19

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că o autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat în afara carosabilului pe DN 2 Bacău-Roman, în afara localităţii Secuienii Noi, judeţul Neamţ.

Prin apel la 112, în jurul orei 10:35, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment în comuna Secuieni în urma căruia o cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Până la sosirea pompierilor, conducătorul auto s-a evacuat

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul primește îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajului SMURD.

Pompierii au acționat pentru deconectarea bornelor bateriei pentru a evita producerea unui incendiu. De asemenea se acționează pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pentru evitarea producerii unei explozii. Șoferul, cetăţean ucrainean, ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Traficul este oprit temporar pentru aproximativ 60 de minute, ca măsură de siguranţă, fiind prezente scurgeri de combustibil din încărcătură. În zonă este pericol de explozie, a transmis IPJ Neamţ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Pericol de explozie, după ce o cisternă cu motorină s-a răsturnat pe DN 2, în Neamţ. Traficul, oprit complet