Observator » Evenimente » Pericol de explozie la Vaslui. 19 blocuri au rămas două zile fără gaze, după ce nişte muncitori au lovit o conductă

Video Pericol de explozie la Vaslui. 19 blocuri au rămas două zile fără gaze, după ce nişte muncitori au lovit o conductă

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.08.2022, 07:41 | Modificat la 11.08.2022, 08:30

Trei mii de oameni din 19 blocuri au rămas două zile fără gaz după ce angajaţii unei firme de construcţii ar fi lovit accidental o conductă de gaze naturale.

Incidentul a avut loc marţi, în zona fostei unităţi militare din Vaslui. Salvatorii au intervenit imediat la faţa locului, mai ales că exista riscul producerii unei explozii.  Echipajele de poliţie au deviat traficul pe o rută ocolitoare, până când s-a remediat problema.

Distribuitorul de gaze îi roagă pe abonaţii afectaţi să respecte instrucţiunile de utilizare a gazelor naturale la repunerea în funcţiune a instalaţiilor, ţinând robineţii de manevră pe poziţia închis, pentru a evita producerea unor evenimente nedorite.