Observator » Evenimente » Pericol de inundaţii în mai multe judeţe. Cod galben emis de hidrologi, valabil în următoarele ore

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe. Cod galben emis de hidrologi, valabil în următoarele ore

Copil privind curtea casei inundată Un copil priveste curtea inundata din spatele casei sale - MMA via Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 21.06.2018, 15:29 | Modificat la 21.06.2018, 15:52

Cod galben de inundaţii pentru râuri din cinci judeţe. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis joi trei atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Cluj, Alba, Bihor, valabile până la ora 24:00.

Cod galben de inundaţii pentru râuri din cinci judeţe. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis joi trei atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Cluj, Alba, Bihor, valabile până la ora 24:00.

În urma precipitaţiilor înregistrate şi a celor prognozate, hidrologii anunţă că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Timiş - sector amonte S.H. Lugoj, Pogăniş - amonte S.H. Valea Pai, Bârzava - bazin superior şi mijlociu, Caraş, judeţele Caraş-Severin şi Timiş.

 Depăşiri ale Cotelor de atenţie sunt posibile şi pe râurile mici din bazinele hidrografice Arieş, afluenţii de dreapta ai Mureşului aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş - amonte S.H. Acmariu, judeţele Cluj, Alba, şi pe râurile mici din bazinele hidrografice Someşul Mic - amonte S.H. Apahida, judeţele Bihor şi Cluj.

Articolul continuă după reclamă

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţii de dreapta ai Someşului Mic aferenţi sectorului - amonte S.H. Apahida, transmite Agerpres.